Ligia Deca, ministrul Educaţiei, respinge acuzațiile USR cum c-ar pregăti tunuri imobiliare, prin noile adăugiri la legile Educației. USR argumentează că modificările propuse la Legea legilor învăţământului superior au în vedere utilizarea terenurilor statului pentru implementarea unor proiecte din fonduri europene, în beneficiu indirect al „mafiei rectorilor”. Potrivit ministerului, dreptul de superficie constituit pe domeniul public s-ar acorda unei instituţii de stat, fără schimbarea destinaţiei şi nici a titularului dreptului de proprietate.
Dreptul de superficie este dreptul de proprietate asupra clădirii construite sau plantației aflate pe terenul altei persoane și drept de folosință asupra acelui teren.
Ministerul Educaţiei a transmis, luni seară, precizări cu privire la propunerile de modificare şi completare a prevederilor art. 152 din Legea învăţământului superior nr. 199/2023, cu modificările şi completările ulterioare.
Important de precizat este faptul că dreptul de superficie constituit pe domeniul public s-ar acorda unei instituţii de învăţământ superior de stat, pentru uz public, fără schimbarea destinaţiei şi nici a titularului dreptului de proprietate, au transmis oficialii Ministerului Educaţiei.
Potrivit instituţiei, modificările au avut în vedere următoarele:
Senatorul USR Ştefan Pălărie o acuză pe Ligia Deca, ministrul Educaţiei Naţionale, că, în loc să se ocupe de redresarea situaţiei catastrofale a învăţământului românesc, se preocupă mai mult de satisfacerea ambiţiilor imobiliare ale unor rectori.