Este OFICIAL! Ei sunt românii care pot ieşi la pensie mai devreme cu doi ani, fără penalizare

Publicat: 14 06. 2023, 10:24
Sursa FOTO: pexels.com

Vin vești bune pentru o anumită categorie de români. S-a dat undă verde pentru ca acești oameni să poată ieși la pensie mai devreme cu doi ani.

Și nu riscă nicio penalizare!

Vot final în Camera Deputaților

Camera Deputaţilor a adoptat proiectul care extinde numărul de persoane care beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu doi ani, fără penalizare, din zonele afectate de poluare remanentă.

S-au înregistrat 212 voturi „pentru”, 39 „contra” şi 5 abţineri.

Proiectul de lege modifică art.65 alin.(5) din Legea nr.263/2010 în vederea reducerii vârstei standard de pensionare cu 2 ani, fără penalizare, pentru persoanele care au locuit cel puţin 30 de ani în zone afectate de poluare, precum şi pe o rază de 8 km în jurul acesteia, prin extinderea numărului de localităţi.

Actul normativ introduce localităţile Bistra, Sălciua (judeţul Alba), Aluniş, Arad, Cicir, Fântânele, Frumuşeni, Horea, Mândruloc, Tisa Nouă, Vladimirescu (judeţul Arad), Piteşti (judeţul Argeş), Comăneşti (judeţul Bacău), Codlea (judeţul Braşov) şi Giurgiu (judeţul Giurgiu) în lista zonelor pentru care locuitorii acestora pot beneficia de reducerea vârstei standard de pensionare cu doi ani, fără penalizare.

Potrivit proiectului, beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu 2 ani, fără penalizare, persoanele care au locuit cel puţin 30 de ani în zonele afectate de poluarea remanentă din cauza extracţiei, preparării şi arderii cărbunelui sau a şisturilor bituminoase, a extracţiei şi preparării minereurilor de uraniu, a extracţiei şi prelucrării minereurilor feroase şi neferoase cu conţinut de praf sau de emisii de gaze cu efect de seră, de amoniac şi derivate, de cupru, plumb, sulf, azot, fosfor, cadmiu, arseniu, zinc, mangan, fluor, clor, feldspat şi siliciu ori de radiaţii din minereuri radioactive, hidrogen sulfurat, crom trivalent, crom hexavalent, cianuri, de pulberi metalice şi/sau de cocs metalurgic, a prelucrării ţiţeiului sulfuros, desulfurarea benzinei, a ţiţeiului parafinos şi neparafinos, a distilării ţiţeiului în vederea producerii păcurii şi a uleiurilor, respectiv în localităţile Baia Mare, Călăraşi, Copşa Mică, Drobeta-Turnu Severin, Slatina, Târgu Mureş, Târnăveni, Turnu Măgurele, precum şi în localităţile Abrud, Avram Iancu, Baia de Arieş, Bistra, Lupşa, Ocoliş, Roşia Montană, Sălciua şi Zlatna din judeţul Alba, Aluniş, Arad, Cicir, Fântânele, Frumuşeni, Horea, Mândruloc, Tisa Nouă, Vladimirescu din judeţul Arad, Piteşti din judeţul Argeş, Bacău, Comăneşti şi Oneşti din judeţul Bacău, Băiţa din judeţul Bihor.

Alte localităţi sunt Maieru, Rodna şi Şanţ din judeţul Bistriţa-Năsăud, Codlea, Crizbav, Făgăraş, Feldioara, Hălchiu, Satu Nou şi Victoria din judeţul Braşov, Brăila, Chişcani şi Tichileşti din judeţul Brăila, Anina, Armeniş, Ciudanoviţa, Moldova Nouă, Oţelu Roşu şi Reşiţa din judeţul Caraş-Severin, Aghireşu, Câmpia Turzii, Căpuşu Mare, Dej, Iara şi Turda din judeţul Cluj, Năvodari din judeţul Constanţa, Baraolt din judeţul Covasna, Târgovişte şi Titu din judeţul Dâmboviţa, Işalniţa din judeţul Dolj, Galaţi din judeţul Galaţi, Giurgiu din judeţul Giurgiu, Brăneşti, Bâlteni, Bustuchin, Câlnic, Drăgoteşti, Fărcăşeşti, Ioneşti, Mătăsari, Motru, Negomir, Plopşoru, Prigoria, Roşia de Amaradia, Rovinari, Turburea, Turceni şi Urdari din judeţul Gorj.

La acestea se adaugă Bălan, Borsec, Corbu, Jolotca, Sândominic şi Tulgheş din judeţul Harghita, Aninoasa, Baia de Criş, Băiţa, Brad, Călan, Certeju de Sus, Criscior, Deva, Ghelari, Hunedoara, Lupeni, Orăştie, Petrila, Petroşani, Răchitova, Şoimuş, Teliucu Inferior, Uricani, Vaţa de Jos, Veţel, Vulcan din judeţul Hunedoara, Ciulniţa şi Slobozia din judeţul Ialomiţa, Borşa din judeţul Maramureş, Grinţieş şi Săvineşti din judeţul Neamţ, Brazi şi Ploieşti din judeţul Prahova, Broşteni, Crucea, Iacobeni, Ostra, Stulpicani şi Vatra Dornei din judeţul Suceava, Fârdea, Margina, Nădrag şi Tomeşti din judeţul Timiş, Mina Altân Tepe şi Tulcea din judeţul Tulcea, Berbeşti şi Râmnicu Vâlcea din judeţul Vâlcea, pe o rază de 8 km în jurul localităţii în care se află situl contaminat.

Camera Deputaţilor este for decizional.