Probele pentru a doua sesiune a Evaluării Naționale din acest an, anunțată joi de președintele Klaus Iohannis special pentru copiii care nu pot participa la cea care începe în 15 iunie din motive medicale sau de carantină, sunt programate între 29 iunie și 1 iulie, potrivit ministrului Educației, Monica Anisie.
Potrivit anunțului făcut de ministrul Educației și Cercetării, Monica Anisie, joi seara, prima proba va fi pe 29 iunie, la limba și literatura română, urmată pe 30 iunie de proba la matematică și, pe 1 iulie, cea la limba maternă.
Monica Anisie precizat că această sesiune suplimentară este destinată exclusiv copiilor cu probleme medicale, generate sau nu de COVID-19, sau cu orice alte probleme care pot fi dovedite. Ministrul nu a anunțat data afișării rezultatelor finale ale elevilor din această sesiune, în vederea admiterii la liceu.
,,Sunt foarte mulți copii care-și doresc să participe fizic, tocmai pentru că au muncit, au învățat, s-au pregătit an la rând, sunt 3-4 ani de muncă pentru Evaluarea Națională sau Bacalaureat. Iar pentru cei care au venit în spațiul public cu varianta că n-au avut timp să se pregătească, este important să se știe că programa pentru examene a fost redusă până la finalul primului semestru, adică fără ceea ce ar fi urmat să se predea în semestrul al doilea”, a precizat Monica Anisie, într-o intervenție la Realitatea Plus.
Decizia privind organizarea acesteia, în premieră, a fost anunțată de președintele Klaus Iohannis, joi, în urma unei ședințe cu premierul și membri ai Guvernului, printre care și ministrul Monica Anisie.
„Este posibil să fie copii care sunt bolnavi atunci când se ține examenul. Este posibil să vină copii la școală pentru examen și la termomentru să se constate că are febră și nu poate să intre la examen. Pentru acești copii am considerat că trebuie să găsim o soluție să primească, totuși, aceeași șansă ca și copiii cae pot intra la examen, și atunci se va organiza – vorbesc despre Evaluarea Națională care e planificată din 15 iunie – pentru copiii însă care sunt bolnavi, care sunt găsiți cu febră la intrarea în școală, care sunt izolați împreună cu familia la domiciliu, care sunt într-o localitate sau un cartier care e în carantină, pentru aceștia, pentru motive medicale și de carantină, și numai pentru aceștia, se organizează o a doua sesiune de Evaluare Națională, începând din 29 iunie”, a spus șeful statului.
Până în prezent, nu a fost anunțat sau publicat un ordin oficial privind organizarea și desfășurarea celei de-a doua sesiuni a Evaluării Naționale din acest an. Calendarul anunțat oficial până în prezent al Evaluării Naționale prevede că elevii clasei a VIII-a se pot înscrie începând de săptămâna viitoare, în perioada 2-5 iunie, pentru susținerea examenului.
2-5 iunie – Înscrierea elevilor
5 iunie 2020 – Încheierea cursurilor pentru clasa a VIII-a
15 iunie – Limba și literatura română – probă scrisă
17 iunie – Matematica – probă scrisă
18 iunie – Limba și literatura maternă – probă scrisă
22 iunie – Afișarea rezultatelor înaintea contestațiilor (până la ora 12:00)
22 iunie – Depunerea contestațiilor (orele 14:00 – 20:00)
23-26 iunie – Soluționarea contestațiilor
27 iunie – Afișarea rezultatelor finale după soluționarea contestațiilor
În ceea ce privește calendarul admiterii la liceu, înscrierea pentru probele de aptitudini se va realiza în perioada 2-5 iunie. Completarea opțiunilor în fișele de înscriere, de către absolvenții clasei a VIII-a și de către părinții acestora, se va realiza în perioada 2-6 iulie 2020, iar repartizarea computerizată va avea loc în data de 10 iulie 2020, a anunțat MEC.