Prima pagină » Social » EXAMENE. Elevii, nemulțumiți că unii candidați ar putea să nu poată participa la examenele naționale. Ce solicită aceștia Guvernului

EXAMENE. Elevii, nemulțumiți că unii candidați ar putea să nu poată participa la examenele naționale. Ce solicită aceștia Guvernului

EXAMENE. Elevii, nemulțumiți că unii candidați ar putea să nu poată participa la examenele naționale. Ce solicită aceștia Guvernului

Mai multe asociații ale elevilor susțin că măsura potrivit căreia candidații cu temperatura de peste 37,3 grade Celsius nu vor fi primiți în examene este discriminatorie și cer Ministerului Educației să retragă ordinul care stabilește acest lucru.

Potrivit unui comunicat semnat de mai multe asociații ale elevilor, măsura prin care accesul elevilor cu temperatura corporală de peste 37,3 grade Celsius este interzis poate fi discriminatorie și va afecta în mod negativ performanțele celor ce urmează să susțină probele scrise ale examenelor, potrivit MEDIAFAX.

Reprezentanții elevilor menționează că există alte cauze medicale ce pot determina o temperatură ridicată a corpului, care să nu indice în mod obligatoriu infectarea cu COVID-19, cum ar fi: sinuzite, infecții dentare, viroze, ciclu menstrual, precum și cauze psihologice: emoții, stres sau temperatura ridicată din perioada verii ce poate duce la o supraîncălzire din mediul exterior.

„Incertitudinea de care elevii au avut parte în ultimele trei luni în ceea ce privește data exactă de susținere a examenelor naționale a afectat în mod evident perioada de pregătire, iar amânarea probelor din cauza celor menționate anterior va înrăutăți situația. Elevii din anii terminali trebuie să beneficieze de condiții optime de susținere a examenelor, iar interzicerea accesului în centrele de examinare este una greșit fundamentală. Autoritățile trebuie să țină cont de așteptarea îndelungată și de semnele de întrebare pe care elevii, părinții și profesorii le-au avut în ultima perioadă, la care nu au primit răspunsurile exacte nici în momentul de față”, se arată în comunicat.

Ce măsuri propun asociațiile elevilor

Asociațiile semnatare propun ca, în cazul în care un elev este depistat cu o temperatură corporală mai mare decât pragul impus de autorități, acesta să susțină evaluarea singur, într-o altă sală de clasă, pentru a nu intra în contact cu ceilalți elevi.

Asociațiile cer Ministerului Educației și Cercetării retragerea ordinului emis împreună cu Ministerul Sănătății.

„A fost o provocare pentru elevi să se pregătească acasă, iar faptul că există șansa ca ei să sufere de o banală infecție și să li se amâne examenul reprezintă o problemă, pentru că îi bulversează și mai tare. Ar trebui ca în centrele de examinare să existe săli în care elevii cu temperatura mai mare decât cea stabilită să poată susțină probele”, a declarat Andreea-Sabina Spătariu, președintele Asociației Elevilor din Constanța.

Documentul este semnat de Asociația Elevilor din Constanța (AEC), Asociația Elevilor din București și Ilfov (AEBI), Asociația Elevilor din Maramureș (AEM) și Asociația Vâlceană a Elevilor (AVE).

Președintele Klaus Iohannis a anunțat, joi, că elevii depistați cu febră vor putea susține examenul în a doua sesiune.

„Este posibil sa fie copii care sunt bolnavi care vin la examen. La Evaluarea Națională, pentru copii care sunt bolnavi, care sunt gasiți cu febră la intrarea în școală pentru motive medicale și de carantină se organizează o a doua sesiune din 29 iunie. În privinta Bacalaureatului cu siguranță și aici pot fi copii cu probleme și se va organiza ca și in alți ani a doua sesiune de Bacalaureat în august”, a declarat Klaus Iohannis.

Un proiect de lege care prevede că Evaluarea Națională și Bacalaureatul pot fi înlocuite cu mediile din gimnaziu și liceu sau cu mediile obținute în timpul anului la materiile de examen  a fost depus în Parlament de deputatul PMP Petru Movilă.

Citește și