EXCLUSIV. Copiii de pe uliță. Ultima zi de școală fără calculatoare: „Am un telefon și mai prind internet de la vecinu’ ”

Douăsprezece iunie, ziua în care teoretic se încheie anul școlar. Însă, mulți dintre elevi nu au o tabletă sau un calculator. De cele mai multe ori, au telefonul părinților pe care îl împart cu mai mulți frați.

Pe ulița din satul Ion Ghica, un puști blond cu ochii verzi și privirea în pământ trage de o bicicletă. Îl cheamă Mihai, e timid și îi place biologia: „Prind internet de la vecinu`. Mi-a dat când am avut nevoie”.

De o lună nu a mai făcut școala online. Asta pentru că a avut probleme cu telefonul și nu s-a mai putut conecta. Tabletă sau calculator nu are: „Uite, mă duc să dau de mâncare și apă la animale. Avem multe animale”.

Îi place să citească despre cosmos. Mihai ar vrea să aibă mai multe cărți și un ecran mai mare. Nu are. Speră totuși că se va întoarce la școală din toamnă.

Pe ulița plină de pietriș, când rar vezi câte o mașină trecând, locuiește și familia Amzaru. Loredana e în clasa a șaptea. Are un telefon pe care mai face orele online, calculatorul, în schimb, s-a stricat . Față de alte școli, tatăl e bucuros că diriginta a ținut legătura constant cu copiii pe perioada pandemiei.

„E greu”,  spune tatăl. „ Era bine să fie la școală. Eu am fost plecat mult timp și mi-e greu să mă obișnuiesc”.

S-a întors din strănătate, dar vrea să plece iar: „E un trai mai bun acolo. E departe de familie, dar condițiile sunt altfel”. A lucrat în Italia, Belgia, Olanda în diferite abatoare.

Acum lucrează doar mama, la combinatul chimic de la Slobozia.

Copiii de pe uliță

În satul Ion Ghica am găsit-o și pe Adina. Locuiește într-o casă mică cu părinții ei. O puștoaică timidă, cu ochii verzi și părul lung prins într-o coadă. Când a auzit  că nu mai poate merge la școală, tatăl i-a cumpărat un telefon. Nu are nici ea calculator sau tabletă. Primește temele pe WhstApp și le trimite înapoi. Mama nu lucrează, iar tătăl e paznic la o fabrică de peturi.

„Școala e școală”, spune tatăl. „Ne-am chinuit, dar am făcut tot posibilul să-i iau un telefon. Trebuie să învețe așa cum se poate”.

Adina are o dorință: să plece  într-un oraș mai mare când va fi mare.

În satul Ioan Ghica din Ialomița mai locuiesc în jur de 110 familii. Au mai rămas câțiva copii care merg la școala din Ciulnița.La ei, școala e închisă de ani de zile.

„Erau cam 170, dar mai sunt sunt. Mulți au plecat, alții au murit. Populația e îmbătrânită. E cel mai mic sat din comună”, spune Marius, un băiat  care acum a plecat la liceu la Slobozia.

Lipsa banilor de navetă

Principala problemă a copiilor care termină clasa a VIII-a este lipsa banilor de navetă, spre orașul Slobozia, aflată la zece kilometri depărtare, acolo unde ar putea urma liceul sau o școală profesională. Naveta costă 300 de lei pe lună.

Asociația Copii penru Viitor  și-a propus să înființeze un fond de burse pentru copiii din mediul rural. Prima bursă o vor acorda Florentinei, o fetiță cu patru frați, ai căror părinți lucrează cu ziua la o fermă din alt sat. Sora ei cea mare a făcut opt clase, după care a abondonat școala. Acum are un băiețel de șapte luni.

Cine vrea să ajute oricare dintre familile din Ialomița poate dona în contul Asociației Copii pentru Viitor:

REVOLUT – 0762 972 820
CONT – RO87BTRLRONCRT0336144801, BANCA TRANSILVANIA

Gândul.ro a mai scris recent și despre copiii din satele  din Vrancea care până la instalarea stării de urgență erau nevoiți să meargă zilnic 12 kilometri  pentru a ajnge la școala de la Andreiașu de Jos. Nu au autobuze, nu au infrastructură, iar pentru mulți internetul este un lux.

Stana Georgescu e profesoară de limba română și franceză în comuna Vintileasca. Face lecțiile pe WhatsApp, le recomandă lecturi și le trimite teste pe mail din materia parcursă, asta pentru că elevii au nevoie de feedback, spune profesoara.

E diriginta a 11 copii, însă doar 3 au calculator. Alții, se descurcă cu telefonul fraților mai mari, iar într-o familie sunt patru copii cu un singur telefon mobil pe care trebuie să îl împartă.

Copilul are șase ore pe zi. Apoi, încă cel puțin jumătate din orele astea să-și facă temele. Eu, ca profesor, pentru fiecare oră din ziua respectivă îmi trebuie câte o oră de pregătire a materialelor. Să le pregătesc fișa, să o corectez, să arate bine, să fie ușor de folosit. La șase ore cât stau cu copiii, mai am nevoie de încă 4 pentru pregătirea orelor. E greu de vorbit în cazul ăsta de eficiență. Fiecare copil lucrează în ritmul lui, spune Stana Georgescu.

65% dintre Elevi nu au un computer

Un studiu al Institutului de Științe ale Educației arată că 65% dintre elevii României nu un computer, o tabletă sau un telefon smart, 64% au acces limitat la internet., iar 68% nu dețin suficiente comptetențe digitale. În ceea ce privește profesorii, 56% dintre aceștia semnalează faptul că nu dețin computere suficient de performante.

Pe 22 aprilie, Ministerul Educației a emis un ordin de ministru privind organizarea cursurilor pe perioada stării de urgență. Prezența online la cursuri a elevilor și cadrelor didactice devine obligatorie și va fi monitorizată de unitățile de învățământ, iar părinții sau tutorele legal al elevilor sunt obligați să asigure accesul copiilor la învățarea online.

UNESCO : ”O fractura digitală îngrijorătoare în educaţia la distanţă”

Și potrivit unui raport UNESCO, 826 milioane de elevi şi studenţi, ”nu au acces la un computer la domiciliu”, iar ”43% (706 milioane) nu au internet acasă”, subliniază Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO), în contextul în care educaţia la distanţa este promovată în majoritatea ţărilor care se confruntă cu pandemia de COVID-19.

Cel puţin 1,5 miliarde de elevi şi 63 de milioane de profesori de ciclu primar şi secundar sunt afectaţi de tulburări fără precedent provocate de pandemia de COVID-19, şcolile fiind închise în 191 de ţări, conform UNESCO.

Audrey Azoulay, director general al UNESCO, consideră că este necesară „multiplicarea eforturile pentru asigurarea conectivităţii pentru toţi”, dar „şi pentru a sprijini alte alternative, în special utilizarea emisiunilor de radio şi televiziune comunitare şi creativitatea în toate formele de învăţare”.

UNESCO mai notează că pentru „profesorii din regiunile în care tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor (IT&C) şi alte metode de predare la distanţă sunt mai puţin disponibile”, tranziţia la învăţarea online a fost foarte dificilă”, ”chiar imposibilă”.