EXCLUSIV: Mărturia unui medic, în plină epidemie de coronavirus: „Aveți voie să intrați în UPU-uri? Personalul medical e primul care va pica. Astea sunt condițiile”
Medicii, asistentele, infirmierele, brancardierii în această perioadă sunt acei oameni care zi de zi sunt expuși contaminării cu coronavirus. Sunt eroii acestor zile, asta pentru că foarte mulți dintre ei se confruntă cu lipsa echipamentelor, a dezinfectanților, dar și cu lipsa de pregătire în situațiile de criză.
Un medic de la Spitalul Județean de Urgență Târgoviște a vorbit pentru Gândul.ro despre situația cadrelor medicale, în contextul epidemiei de coronavirus.
Personal medical, primul care va pica
„E problematic peste tot în țară. Aveți voie să intrați în UP-uri să vedeți ? Toate importurile sunt blocate și fiecare dacă a avut un stoc are, dacă nu, nu. Personalul e trimis așa cum e și va fi primul care va pica. Și acolo unde s-a dat oamenii nu sunt conștienți de modul în care trebuie purtat și folosit . Nu sunt obișnuiți să lucreze sub genul ăsta de presiune . Nu facem față pentru că nu suntem obișnuiți. În momentul acesta când practic circulația germenului e pandemică, oricine îți intră în cabinet este un potențial infectat. Deci trebuie să te porți cu aceleași măsuri de precauțiune. Spitalele în momentul acesta, în general unitățile de primiri urgențe, ne mai ferim, dar ambulatoriile de specialitate, medicii de familie nu au acest gen de precauțiuni. Și sunt victime sigure”, povestește medicul.
În acest momente, există echipamente în depozitul spitalului din Târgoviște, însă, nu toată lumea e protejată așa cum ar trebui. De altfel, medicul mai precizează că „fiecare județ este pe cont propriu și trebuie să se organizeze”.
„Sunt echipamente, numai că nu toată lumea e protejată cum ar trebui. Doar dacă îți spune cineva că X este venit din Italia sau Spania. Îl oprești în cortul de triaj din curte, te îmbraci, îl vezi și pleci. După care te dezbraci și mergi la ceilalți pacienți. Practic ești expus. Tot personalul care primește pacienți ar trebui să fie complet echipat, cel puțin la intrare în spital, în serviciile de urgență, chiar și în ambulatoriile de specialitate. Am văzut ce înseamnă să stai 12 ore cu masca pe față, respiri în propria mască care nu elimină foarte bine dioxidul de carbon. Astea sunt condițiile. Oamenii încă nu realizează și tot aștepată de undeva de sus ordine. Nu realizează că fiecare județ este pe cont propriu și trebuie să se organizeze. Nu știu să facă genul ăsta de planuri. În țara noastră e un singur master de medicină de dezastru, în rest, nimeni nu are pregătire pentru așa ceva”, spune medicul.
Se merge doar la suspiciuni în contextul epidemiologic
„Sunt echipamente, dar nu le purtăm. Explicația este că nu ne ducem decât la suspiciuni, facem pretriajul și numai la suspiciuni. Adevărul e că nu sunt suficiente pentru ce va urma. Dar suntem trimiși la înaintare și noi suntem cei care vor pica primii. Trebuie să înțelegem că în perioada asta, nu sunt numai infecții cu coronavirus. Este toată patologia care vine în spitalul județean. Și la noi va fi o problemă foarte mare pentru că nu avem hematologie, neurochirurgie, nu avem chirurgie cardiovasculară. Transferul pacienților cu urgențe majore va reprezenta o problemă foarte mare în contextul epidemiologic”.
În ceea ce privește textele de coronavirus, medicul a spus că doar Bucureștiul le are.
„Teste de coronavirus are doar Bucureștiul. Noi recoltăm, trimitem la București și așteptăm. Trimitem omul acasă în autoizolare și așteptăm. Nu se testează orice suspiciune, dacă nu ai context epidemiologic, dacă nu spui clar că ai fost plecat în străinătate sau nu te-ai întâlnit cu cineva care a fost plecat, nu se testează”, mai spune aceasta..
Asistenții și brancardierii de pe ambulanță, fără măști
„Pe ambulanță, colegii mei, asistenți și brancardieri erau fără măști. „Nu ni s-au dat”, au spus. Le-am dat de la noi măști. Sunt cu aceleași uniforme foarte greoaie, fără nimic de protecție pe deasupra timp de 12 ore. În situația asta suntem. Ăsta e adevărul”, mai spune medicul.
Sursă foto: Facebook Spitalul Județean de Urgență Târgoviște