EXCLUSIV | Ministrul Lucian Bode vrea să oprească, prin instanță, reevaluarea tezei de doctorat la UBB. Rectorul Daniel David: ”Mergem înainte, nu am primit nicio interdicție să facem un lucru pe care, în mod normal, orice universitate poate să-l facă”

Publicat: 09 01. 2023, 21:11

Rectorul Universității Babeș-Bolyai (UBB), Daniel David, a declarat, pentru GÂNDUL, că reanalizarea lucrării de doctorat a ministrului Afacerilor Interne, Lucian Bode, de către Comisia de Etică va continua, atât timp cât nu există nicio interdicție din partea vreunei instanțe de a face acest lucru. Reacția rectorului vine după ce ministrul Lucian Bode a dat în judecată Comisia de Etică a UBB, cerând în instanță anularea hotărârii de reverificare a lucrării sale de doctorat, pentru suspiciuni de plagiat. Ionuț Stroe, purtătorul de cuvânt al PNL, a spus, pentru Gândul, de ce acțiunea ministrului de Interne se va judeca la Tribunalul Slaj, dar și ce argumente a adus Lucian Bode în cererea sa.

După prima analiză a tezei de doctorat a lui Lucian Bode, Comisia de etică a UBB anunța că s-au constatat “o serie de abateri de la bunele norme de publicare” și că problemele de tip plagiat reprezentau “aproximativ 2,95% din totalul cuvintelor tezei.”

Decizia UBB din 24 noiembrie 2022, de a reverifica teza de doctorat a ministrului  de Interne, a venit după ce jurnalista Emilia Șercan a publicat o analiză potrivit căreia Lucian Bode a plagiat cel puțin 18,5% din teză, nu doar 2,95%, cum arăta UBB la prima analiză.

La o lună și jumătate după decizia UBB, ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a depus la Tribunalul Sălaj o cerere de suspendare a hotărârii Comisiei de Etică a Universitatea Babeş-Bolyai, luată în 13 decembrie, de a-i fi reexaminată lucrarea de doctorat. Acțiunea ministrului Lucian Bode a fost înregistrată la instanță pe 5 ianuarie și are termen de judecată în 17 ianuarie.

Rectorul UBB: „Mergem înainte cu reverificarea lucrării de doctorat, instanța va decide dacă aveam sau nu dreptul”

Rectorul UBB, Daniel David, a spus, pentru Gândul, că reverificarea tezei de doctorat a ministrului Lucian Bode va continua, atât timp cât nu există nicio decizie a vreunei instanțe că aceasta ar trebui oprită.

„Noi, în etapa asta a doua, ne comportăm cum ne-am comportat și în prima etapă. Am primit niște sesizări, avem o Comisie de Etică și cu experți internaționali, ținând cont de discuțiile stârnite de ce am făcut în prima etapă, unde am făcut exact același lucru, dar oamenii se așteptau să instrumentalizeze universitatea, într-o formă sau alta. O să avem un rezultat, să vedem câte dintre sesizări se mențin, vom lua deciziile pe cere le putem lua noi ca universitate și vom sesiza Comisiile Naționale și Consiliul Național de Etică pentru celelalte decizii pe care trebuie să le ia ei.

Am văzut că, în paralel, domnul ministru a inițiat o acțiune în instanță. Este dreptul dumnealui. Să vedem ce ne zice instanța, Noi, în paralel, avem acțiunea academică.

Cred că domnia-sa a considerat, cumva, că nu avem dreptul să analizăm suspiciunile de etică a cercetării în lucrarea de doctorat. Și asta este o decizie pe care, sigur, o va stabili instanța. Noi, în baza autonomiei, credem că ne putem exprima asupra tezelor care au avut loc la nivelul universității noastre.

Mergem înainte, fiindcă nu am primit nicio interdicție din partea niciunei instanțe să facem un lucru pe care, în mod normal, orice universitate poate să-l facă. Sigur, la instanță va merge departamentul nostru juridic, să vedem despre ce-i vorba, ce ni se cere”, a spus Daniel David, rectorul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca.

Comisia de Etică: „Analiza poate fi reluată ori de câte ori este cazul, pe baza noilor dovezi”

Universitatea Babeș-Bolyai anunța pe 24 noiembrie 2022 reanalizarea tezei de doctorat a lui Lucian Bode, precizând că vor fi cooptați și experți internaționali independenți.

”Reamintim faptul că abaterile de etică se analizează exclusiv în urma unor sesizări sau prin autosesizare, când există în spațiul public dovezi clare și doar în limitele acestora. Orice altă abordare ar fi ilegală și contrară prezumției de nevinovăție, depășind și practicile academice standard.

De asemenea, pornind de la bunele practici internaționale, precizăm că analiza poate fi reluată ori de câte ori este cazul, pe baza noilor dovezi prezentate de către cei interesați”, preciza atunci Universitatea Babeș-Bolyai.

Purtătorul de cuvânt al PNL: „Nu există temei legal pentru reexaminarea tezei de doctorat a ministrului Bode”

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe, a spus, pentru Gândul, că Lucian Bode a depus acțiune în instanță după ce, mai întâi, a trimis o notificare la Universitatea Babeș-Bolyai, cu argumentele legale pentru care teza sa de doctorat nu mai poate fi reexaminată.

”Ce trebuie să știm este că, în cazul tezelor de doctorat, există decizia Curții Constituționale nr. 364/2022, care este foarte clară și general obligatorie. Aceasta prevede că, odată ce o teză a trecut cu succes evaluarea Comisiei de doctorat și a fost validată de CNATDCU – precum este cazul tezei domnului ministru Bode -, ea nu mai poate fi reexaminată sub aspectul valorii științifice. Nu există niciun temei legal pentru asta.

Mai mult, conform Legii educației naționale 1/2011, Comisia de Etică poate desfășura astfel de verificări doar în ceea ce privește membrii comunității universitare, așa cum este aceasta definită prin lege, comunitate din care domnul ministru nu face parte.

În acest context, domnul ministru a transmis inițial o notificare Universității Babeș-Bolyai, pentru lămurirea câtorva aspecte de legalitate asupra procedurii de reanalizare a tezei sale de doctorat. La această notificare, domnul ministru nu a primit niciun răspuns. Următorul pas firesc a fost apelarea la justiție, pentru a se asigura că toate procedurile efectuate de Comisia de Etică sunt în deplină conformitate cu legea.

Domnul ministru a arătat mereu deschidere pentru a clarifica orice aspect referitor la teza de doctorat. Cu toate acestea, verificările trebuie să se încadreze în limitele legii și să urmărească interese legitime”, susține purtătorul de cuvânt al PNL.

De ce se judecă la Tribunalul Sălaj acțiunea ministrului Lucian Bode împotriva UBB

Purtătorul de cuvânt al PNL a mai precizat că „adresarea în justiție este dreptul oricărui cetățean de a soluționa un caz pe care îl consideră ilegal și injust”, menționând că „nimeni nu poate fi blamat pentru că își caută dreptatea în instanță și pentru că vrea respectarea legii.”

Tot acest demers este unul pentru respectarea legii. Acțiunea a fost deschisă la Tribunalul Sălaj, conform legii, deoarece domnul ministru are domiciliul în acel județ. În momentul de față, situația este destul de clară în această speță: teza ministrului Lucian Bode a parcurs mai multe etape care atestă originalitatea lucrării: raportul anti-plagiat preliminar al UBB, rezoluția conducătorului de doctorat și raportul Comisiei CNATDCU din 2019.

Teza de doctorat a parcurs absolut toate etapele premergătoare și a trecut cu succes prin toate filtrele de verificare, inclusiv anti-plagiat. Teza a fost verificată anti-plagiat atât de către UBB, cât și de către CNATDCU – organismul suprem care supervizează acordarea titlurilor în România. Acum câteva luni doar, UBB s-a pronunțat din nou și a spus foarte clar: teza de doctorat respectă criteriile de acordare a titlului de doctor, acesta fiind menținut. Au fost identificate câteva erori de citare, într-o proporție infimă, sub 3% din totalul celor 220 de pagini ale tezei.”, a mai spus Ionuț Stroe, pentru Gândul.

Emilia Șercan: „Bode a plagiat nu doar 2,95%, cât a stabilit Comisia de etică a UBB, ci cel puțin 18,5%”

Decizia Universității Babeș-Bolyai de a reverifica teza de doctorat a lui Lucian Bode a fost luată după ce jurnalista Emilia Șercan a publicat, în noiembrie 2022, rezultatele unei noi analize făcute lucrării după concluziile UBB la prima analiză.

În urma analizării întregii lucrări, am descoperit text plagiat în nu mai puțin de 65 dintre cele 194 pagini ale tezei, reprezentând 10.139 cuvinte, ceea ce ridică procentul de conținut plagiat la 18,5%”, arăta atunci Emilia Șercan.

Jurnalista susținea că ministrul de Interne, care și-a susținut teza în 2018 – la doi ani după ce verificarea lucrărilor doctorale cu softul a devenit obligatorie prin lege – ”a folosit o combinație de tehnici de camuflare a plagiatului menită să fenteze acest nou filtru de prevenție a fraudei”.

Emilia Șercan a făcut referire și la ”unda verde” pe care a dat-o tezei lui Lucian Bode îndrumătorul de doctorat Adrian Ivan, rectorul-comandant al Academiei SRI, deși analiza cu softul arătase un grad mare de similitudine.

Lucian Bode, după prima decizie a UBB: „Teza mea de doctorat este în regulă”

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, spunea, la începutul lunii noiembrie, după prima evaluare a Universităţii „Babeş-Bolyai” asupra tezei sale de doctorat, că „totul este în regulă”, iar titlul de doctor acordat în 2019 „este menţinut”.

Doresc să salut publicarea rezultatelor evaluării UBB în urma analizei asupra tezei mele de doctorat. Verdictul UBB: teza mea de doctorat este în regulă, iar titlul de doctor acordat în anul 2019 este menţinut. Recent, UBB s-a pronunţat în legătură cu respectarea normelor de redactare academică în teza mea de doctorat, iar rezultatul verificărilor nu schimbă cu nimic evaluările iniţiale ale tezei.

În urma verificărilor, Comisia de etică a UBB mi-a recomandat remedierea erorilor de citare care au survenit în cuprinsul a mai puțin de 7 pagini (2,95%) din totalul celor 220 de pagini ale tezei. În niciun moment nu mi-am însușit ideile altora şi nici nu am dat impresia că-mi aparțin”, scria ministrul Lucian Bode, pe pagina sa de Facebook.


CITEȘTE ȘI:

Teza de doctorat a ministrului Lucian Bode, reanalizată de Universitatea Babeș-Bolyai, cu experți internaționali. Rectorul Daniel David: „Vor fi analizate noile suspiciuni”. Ce reguli stabilea UBB în 2016 pentru verificarea preluărilor neautorizate

EXCLUSIV | Comisia de Etică a UBB explică rolul expertului internațional în cazul plagiatului lui Lucian Bode. „Timpul va dovedi că am avut o abordare corectă și echilibrată, dincolo de presiuni publice, politice sau tribunale populare”