EXCLUSIV. Oamenii fără adăpost, învinși de pandemie: „Dacă am ce mânca, mânânc. Dacă nu, nu”

Când noi ne umpleam doldora sacoșele cu alimente și ne izolam în case, sute de oameni nu aveau un adăpost, hrană, electricitate și apă caldă.  Pentru oamenii fără adăpost casa este cerul liber. Marginalizați de cele mai multe ori de cei din jur, își caută adăposturi prin locuri ferite de restul societății, doar foamea îi face să se deplaseze în zonele centrale ale orașului.

Pe stradă, în barăci, case părăsite, vagoane de tren uitate, acolo stau oamenii fără adăpost.Au primit amenzi în starea de urgență, însă mulți nu știu să scrie și să citească.  Pandemia i-a băgat într-o bulă a uitării, pe cei ce trăiesc din mila trecătorului și de cele mai multe ori mănâncă din gunoi. Mulți au fost evacuați din așa-numitele ”case abuzive”, cele lăsate în paragină,  în care locuiau unii cu alții și s-au trezit din nou în jungla străzii.

Pe stradă de la 18 ani: „Dacă vă zic nu mă credeți”

„Dacă nu era fundația eram mort de mult”, spune Alin, care de la 18 ani trăiește pe stradă. Acum are 33 de ani.

Fundația Parada e pentru Alin familia sa. Aici a învățat și limba italiană. Acum a venit să-și facă un duș și să își caute o pereche de pantaloni. Se pregătește să plece pe străzile de la Unirii, locul unde petrece cel mai mult timp. Telefonul lui s-a stricat, dar l-a împrumutat de la Ricky, un prieten. Nu ar putea sta fără telefon, pentru că e singurul instrument unde poate să asculte muzică. Fără muzică nu ar putea trăi. I-a ușurat traiul în stradă: „E mai ușor cu muzica. Ascult disco, mi-a plăcut de mic”.

Alin e unul dintre oamenii care trăiește de pe o zi pe alta. Mănâncă din gunoi și spune că nu îi e rușine. Când găsește ceva de muncă e bucuros că poate câștiga un ban. Ultima dată a vândut șosete.

„Ce dă Dumnezeu, aia fac. Mai muncesc cu ziua când găsesc câte ceva. Dacă vă zic de când sunt pe stradă nu mă credeți”, spune Alin.

S-a născut în Roman, însă prinții l-au dus într-un cămin pentru că nu mai puteau face față cu zece copii. De acolo a fugit și a ajuns la centrul de plasament Cireșari, iar la 18 ani pe stradă.

„Viața de stradă m-a schimbat foarte mult. Trebuie să fii într-un fel foarte retras de lumea din jurul tău. Pe stradă niciodată nu știi ce ți se poate întâmăpla. Trebuie să ai voință. Strada te învață să te aperi ca să poți să trăiești. Viața este și bună și rea. Așa și cu viața de stradă. Dacă am ce mânca, mănânc, dacă n-am, nu mănânc”, spune Alin.

Cea mai mare bucurie a lui Alin e că nu mai trage din pungă. De mai bine de un an. „Am tras din pungă mulți ani. Mulți mi-au zis că nu îmi face bine, așa că mi-am luat inima în dinți și am renunțat. Toată lumea fugea de mine. Am zis că, de ce să fugă, când pot sta lângă mine. Am avut voință. Cine să stea lângă tine când tragi din pungă. Am avut noroc cu domnul Ionuț, astfel muream de mult”.

Ionuț Jugureanu e sufletul fundației Parada. În perioada pandemiei, telefonul îi suna toată ziua, iar beneficiarii centrului îi cereau ajutorul. Parada e mai mult decât un centru care oferă o masă caldă și un loc unde oamenii străzii să se spele. Aici învață să se integreze.

La Fundația Parada, Alin a învățat să meargă pe picioroange și așa a ajuns în Italia la un festival de circ stradal, însă în perioada stării de urgență fundația a fost închisă, iar actvitățiile au fost întrerupte.

 Noi nu facem un circ de peformanță, ci mai degrabă circul e un instrument social pentru a motiva copilul, a-i da dorință să facă lucruri, a îl reține din stradă. Tu încerci să oferi lucruri, duș, mâncare, haine, o anumită proximitate, empatie, ca în schimb să îi determini să iasă din stradă. De obicei, ajung în stradă cei care fug de abuzurile pe care le suferă, fie în familie, fie în instituții .Încercarea noastră e de a demara un proces de socializare pentru a-i face să vină într-o lume cu anumite norme. Însă dacă încerci să le impui, nu funcționează. Așa că încercăm cu o abordare prietenoasă, pentru a-i convinge, spune Ionuț Jugureanu, directorul Parada.

A doua generație de copii ai străzii: Bucureștiul Invizibil

Pandemia de coronavirus i-a pus în pericol pe mulți copii care locuiesc în casele ”abuzive” să întrerupă școala. Calculatoare, telefoane, internet, electricitate n-au. Iar școala online e doar un vis îndepărtat văzut pe panourile de publicitate de prin praș.

„E un risc mare ca acești copii să nu mai revină la școală. Nu au capacitatea de a face așa-zisa școală online. Cu părinți care de multe ori nu au cum să-i urmărească. Și ruperea contactului fizic cu școala din martie până în septembrie e o șansă definitivă de abandon școlar.La fundație sunt și copii care merg la școală. Practic, sunt a doua generație de copii a străzii.Locuiesc în barăci, case, forme precare de locuință și de supraviețuire”, spune Ionuț Jugureanu.

Și Anei și Mihaelei pandemia de coronavirus le-a închis orice ușă. Înainte lucrau la o firmă de curățenie și au fost date afară.

Vor să-și găseaească un loc de muncă și să-și ducă copiii la grădiniță.  Parada le-a ajutat cu alimente, haine și pampersi pentru copii.

Până acum câteva luni au locuit într-o casă părăsită. Au plecat înainte să fie evacuate. Ana are 21 de ani, iar de la 5 ani până la vârsta de 18 ani a locuit într-un centru de plasament.

„Atunci m-au luat de la protecția copilului și m-au adus acolo. Și pe mine și pe cei frați ai mei”, spune Ana.

Soții lor muncesc cu ziua și așa au reușit să pună mână de la mână și să se mute cu toții într-o chirie.

„Dacă mai rămâneau la casa părăsită de pe Buzești, Protecția Copilului ne-ar fi luat copiii. Așa că am plecat”, spune Ana.

Mihaela e mama a doi copii, iar Ana are unul singur. Celălăt i-a murit acum câteva luni din cauza unor malformații la inimă. A aflat abia la naștere.

Oamenii de pe Mircea Vulcănescu

Și Denisa care e beneficiar al centrului Parada urma să fie evacuată din casa de pe Mircea Vulcănescu. A fost înștiințată că la 15 mai trebuie să plece. A plecat dinainte. După nașterea fetiței a început  să aibă și probleme cu inima.

Și-a strâns toate lucrurile agonisite și a mers Corbeanca, la rudele soțului. El lucrează pe șantier acum și trăiesc de pe o zi pe alta. În perioada stării de urgenţă, Denisa a fost amendată, pentru că polițiștii au prins-o deplasându-se în spațiul public din preajma locuinței, fără un scop declarat în scris.

Familia care a locuit în fosta Cazarma Armatei are în sfârșit o casă

Familia Găman este și ea beneficiară a Fundației Paradă. Ioana și Aurel au opt copii. Timp de mai bine de un an au locuit într-o fostă cazarmă a armatei, vizavi de cimitirul Străulești.  La sfârșitul lunii armata urma să-i evcueze, însă au plecat înainte.

Nu aveau geamuri, nu aveau uși și cărău apă de la cimitir ca să spele. Aurel lucrează ca vopsitor structură metalică și când are comenzi muncește pe oriunde apucă

Acum, cu ajutorul Primăriei Sectorului 1 beneficiază de ajutorul cu chirie, în cartierul Giulești-Sârbi, pe strada Macului. Asta până vor putea beneficia de o locuință socială.

„E foarte bine. Faci curat numai de drag. Avem baie, apă. Sunt fericiți și copiii”, spune Ioana.

În perioada pandemiei, copiii n-au mai făcut școală. Nu au tablete pentru școala online și mai au nevoie de un pat și încălțăminte pentru copii.

Un trai mai bun

În fosta cazarmă în care locuiau mai primeau alimente de le oameni. Acum Ioana are unde să le facă cartofi prăjiți. Încearcă să-i gospodărească și i-a învățat să-și facă curat: mătură, șterg praful, spală pe jos

„Mănâncă orice. Nu sunt pretențioși. Băieții au camera lor. Ce să mai. Au o altă viață acum”

Acum au unde să facă un duș cald și un loc curat unde să doarmă. Ioana spală cuvoarele în curte, în timp ce copiii se joacă în curtea cu trandafiri: „E altceva, chiar e altceva. Ne simțim și noi normali”, spune Ioana.

Oamenii fără adăpost în România

Potrivit ultimelor estimări, în România trăiesc 2000 de copii în situație de stradă în București și 5000 în România

„Sunt trei definiții care se cumulează. Este vorba de copilul singur în stradă, și asta era populația majoritară în anii 90, început de 2000. Și aceștia erau copiii care fugeau din orfelinate, din familii abuzive, nu era nimica. Ajungeau în stradă și formau grupuri ale copiilor străzii din București. A doua definiție internațională recunoscută este cea a copilului care stă cu familia în situație de stradă. La ora actuală majoritatea populației cu care lucrăm sunt familii cu copii în situație de stradă. Sunt copii care nu mai sunt singuri, stau cu părinții, dar sunt în situație de stradă. Iar a treia definiție sunt copiii abuzați. Cei care au un adăpost, o casă, dar care sunt utilizați de către părinți, rude să cerșească, să aducă resurse familiei”, spune Ionuț Jugănaru, directorul Fundației Parada.

Beneficiarii Fundației Parada pot fi ajutați cu alimente, haine și orice fel de bunuri. Cine dorește să-i ajute poate susține Fundația Parada cu donații în următoarele conturi:

RON: RO 91 BACX 0000 0045 0350 1002

EURO: RO 64 BACX 0000 0045 0350 1003