Centrul Metropolitan de Educație și Cultură „Ioan I. Dalles” va găzdui în perioada 5 – 29 octombrie expoziția caritabilă „Flori pentru Irene”. În cadrul acestui eveniment, 50 de artiști plastici din toată țara își vor expune lucrările, iar fondurile obținute din vânzarea lor vor merge la familia Irenei Ecaterina Constantin.
Micuța Irene Ecaterina Constantin, în vârstă de 4 ani, a fost diagnosticată cu leucemie acută mieloblastică. Ea este fiica arhidiaconului Mihail Bucă, dirijorul Grupului Psaltic „Tronos” al Patriarhiei Române. Catalogul poate fi văzut AICI.
Evenimentul de la „Dalles” este realizat în parteneriat cu Uniunea Artiștilor Plastici din România.
Cele 55 de lucrări cu tematică florală vor fi expuse în foaierul sălii de spectacole din B-dul. Nicolae Bălceascu nr. 18, iar fondurile obținute vor fi folosite pentru tratamentul Irenei Ecaterina Constantin și în beneficiul Secției de Pediatrie a Institutului Oncologic Prof. Dr. „Alexandru Trestioreanu”, București. Expoziția va putea fi vizitată de luni până vineri, între orele 09:00 şi 19:00.
Vernisajul expoziției „Flori pentru Irene” va vea loc miercuri, 5 octombrie 2022, cu începere de la ora 18:00 și va fi prezentat de dr. Luiza Barcan, istoric și critic de artă. Curatorii expoziției sunt dr. Luiza Barcan și Valeriu Drăgan.
Artiști expozanți: Dumitru Macovei, Gheorghe Dican, Grigore Carată, Medi Wechsler Dinu, Gheorghe Coman, Corneliu Drăgan-Târgoviște, Florin Șuțu, Angela Tomaselli, Mircea Nechita, Lucia Juncu, Corina Preda-Perianu, Mircea Corcodel (Mirko), Alexandros Pintili Karciucas, Amar Alnahhas, Carmen Văideanu, Petre Chirea, Vali Irina Ciobanu, Vitalie Butescu, Lucian Muntean, Doru Cristian Deliu, Mugur Popa, Marinella Dumitrescu, Laurențiu Midvichi, Marcel Duțu, Ion Filigean, Mara Deaconu, Maria Zincă, Maria Constantinescu, Laura Stoian, Tina Ecaterina Popa, Cătălin Podoleanu, Petti Velici, Adriana Elena Vâlcea, Corina Croitoru Necșuleu, Georgiana Poenaru, Aurelia Sanda, Alina Daniela Deaconu, Amelia Sanda, Ștefania Prujoiu, Marius Oprea, Olga Popescu, Andreea Petrișor-Hereșanu, Irina Ionescu, Nadia Negru, Eugen Iovan, Mircea Titus Romanescu, Mirela Hagiu, Cornel Vană, Radu Dumitrescu, Elena Otilia.