Fiul unui primar din TIMIȘ a dat cu mașina peste o fată de 13 ani și apoi a fugit de la locul accidentului!
This browser does not support the video element.
Un accident grav s-a petrecut în județul Timiș. Un șofer în vârstă de 32 de ani a dat cu mașina peste o fată de 13 ani, apoi a fugit de la locul accidentului.
Copila se plimba cu trotineta în localitatea Mănăștiur, din județul Timiș.
L-au prins în doar câteva ore
După ce a lovit fetița, șoferul și-a continuat drumul ca și cum s-a întâmplat nimic, lăsând victima să zacă pe asfalt. Ulterior, el a fost prins de polițiști.
Potrivit Poliției Timiș, accidentul a avut loc marți, 2 iulie, în jurul orelor 13:45, în localitatea Mănăștiur.
Din verificările efectuate la fața locului, polițiștii au constatat că un bărbat, în vârstă de 32 de ani, a condus mașina pe DJ609 B în localitatea Mănăștiur, iar la intersecție cu un drum local din aceeași localitate, ar fi surprins și accidentat o copilă, în vârstă de 13 ani, care se deplasa regulamentar pe trotinetă.
Bărbatul a părăsit locul accidentului, ulterior fiind depistat de polițiști. Din câte se pare, este vorba despre fiul unui primar din județul Timiș.
Fata a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.
În acest caz, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție.