Prima pagină » Social » FOTO | Mesajul cutremurător al Laurei, mireasa din Botoşani rămasă văduvă la două zile după nuntă: „M-ai lăsat să trăiesc în negru”

FOTO | Mesajul cutremurător al Laurei, mireasa din Botoşani rămasă văduvă la două zile după nuntă: „M-ai lăsat să trăiesc în negru”

Laura, tânăra mireasa din Botoşani care a rămasă văduvă la doar două zile după nuntă, a scris un mesaj emoționant în amintirea lui Cristi, soțul său care și-a pierdut viața în tragedia rutieră din localitatea Miorcani.

Cristi, un tânăr de 28 de ani din Rădăuți-Prut, a murit în tragicul accident care a avut loc, luni dimineață, în localitatea Miorcani, la graniţa României cu Republica Moldova. Cu două zile înainte de tragedie, acesta se căsătorise cu Laura, aleasa inimii sale.

Îndurerată, tânăra povestește că cei doi își doreau un copil. Laura și Cristi s-au întors din Germania în urmă cu un an, și-au cumpărat o casă și mereu și-au dorit să-și întemeieze o familie.

„Cum m-ai lăsat de una singură”

Dragostea mea, inima mea toată, ce fac de acum singurică. Preotul ţi-a zis să mă ţii de mână şi să nu îmi dai drumul. Tu ce ai făcut?Îngeraşul meu frumos, eu te aştept acasă. Vino la noi, iubirea bea, ochişorii mei. Hai că ai vrut să facem un bebeluş după nuntă. Vino şi hai să îl facem, să îl creştem, iubirea mea. Of, of, iubirea mea. Cum m-ai lăsat de una singură. În prinţesă m-ai îmbrăcat şi voal în cap mi-ai pus şi acum m-ai lăsat în negru să trăiesc. Hai vino, puiul meu, acasă la noi”, a scris Laura, în mai multe postări pe pagina de Facebook.

Cristian I. se afla în mașina care a intrat într-un cap de pod, alături de alți patru prieteni. La volan era un șofer de 22 de ani, iar Cristian și un alt tânăr au murit pe loc.

Şoferul care a produs accidentul se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Tânărul de 22 de ani a fost testat cu aparatul alcooltest, valoarea rezultată fiind de 0, 57 mg /l alcool pur în aerul expirat, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Botoşani, Delia Nenişcu.

Șoferul era băut

Pe şoseaua care duce de la Miorcani la Mitoc, tânărul de 22 de ani aflat la volan a pierdut controlul direcției şi s-a izbit violent într-un cap de pod de la marginea şoselei.

Din verificările efectuate până în acest moment a reieşit faptul că un tânăr de 22 de ani, din comună Rădăuţi Prut, în timp ce se deplasa cu autoturismul pe DN 24C, direcţia de deplasare dinspre Miorcani înspre Cotu Miculinţi, a pierdut controlul asupra volanului şi a intrat în impact cu un cap de pod de pe partea dreaptă a sensului de mers. În urma impactului a rezultat decesul a doi tineri, de 28 de ani şi de 26 de ani, pasageri în autoturism, ambii din comună Rădăuţi Prut. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, valoarea rezultată fiind de 0,57 mg/ l alcool pur în aerul expirat„, a afirmat Nenişcu.


Citește și:

Mara a murit la doar 21 ani, după ce s-a izbit cu mașina într-un cap de pod: „Nu-mi vine să cred nici acum”

Autor

Citește și