FOTO| Rinichii lui Carol, băiețelul de doi ani căzut de la etajul trei al unui bloc, au ajuns la doi copii de 11 și 17 ani. „Este impresionant cum suferința unor oameni poate să dea atât de multă lumină unor copii”
Rinichii copilului de doi ani, declarat în moarte cerebrală, au ajuns la doi copii de 11 și 17 ani. „Este impresionant cum suferința unor oameni poate să dea atât de multă lumină unor copii”.
Doi copii a căror viață depindea de ședințele de dializă au primit șansa la o viață normală, după ce părinții copilului de doi ani, aflat în moarte cerebrală, au dorit să salveze alte vieți. Operațiile de transplant de rinichi au fost posibile după prelevarea de organe care a avut loc luni, 21 februarie, la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. Maria” din Iași.
După recoltare, rinichii au fost transplantați la Spitalul Clinic „Dr. C. I. Parhon”. Băiatul în vârstă de doi ani care a căzut de la o înălțime de aproximativ șase metri, a devenit astfel salvatorul a doi copii ce se aflau pe lista de așteptare pentru un organ sănătos de mai mulți ani.
Copiii care au primit a nouă șansă la viață
Unul dintre pacienții transplantați este un băiat de 11 ani, din Iași, care a început ședințele de dializă din 2020. A fost diagnosticat încă de la naștere cu o malformație urologică, iar la vârsta de 9 ani a fost nevoie să înceapă ședințele de dializă. Copilul a fost crescut și îngrijit într-un centru de plasament din Iași.
Reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Iași spun că băiatul în vârstă de 11 ani provine dintr-o familie numeroasă. Mai are încă șapte frați, însă doar fratele mic se află în familie, restul se află în sistemul de protecție la asistenți maternali sau în centre de plasament.
Este într-o măsură de protecție specială din 2019, încă de la început a prezentat probleme de sănătate. Acum i s-au oferit două mari șanse: una la o viață normală și una la o familie. După externare vom vedea dacă se poate face o reintegrare, dar e foarte greu de realizat asta, cel mai sigur va merge la un asistent maternal și dacă părinții își vor da acordul undeva într-un viitor mai apropiat sau mai îndepărtat are șansa să meargă în adopție”, a declarat Tiberiu Bantaș, purtător de cuvânt al DGASPC Iași.
În perioada cât a fost în plasament la Centrul de Servicii Sociale „Sf. Andrei”, din subordinea DGASPC Iași, băiatul a beneficiat de o locuință, mai exact de un apartament. „Era unul dintre copiii cei mai veseli, se înțelegea bine cu colegii și avea rezultate foarte bune la școală”, a completat Tiberiu Bantaș, purtător de cuvânt al DGASPC Iași.
Celălalt pacient transplantat este o fată de 17 ani, din Suceava, care făcea dializă din 2016 și care fost diagnosticată din primii ani de viață cu insuficiență renală. Ambii copii se aflau în evidențele Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. Maria” din Iași, unde făceau și ședințele de dializă, de trei ori pe săptămână.
Copiii care fac dializă – mai puțin dezvoltați decât alți copii de vârsta lor
Medicii de la Spitalul Clinic „Dr. C. I. Parhon” spun că inițial s-a pus problema ca rinichii să fie transplantați „în bloc” la un adolescent de 19 ani care era compatibil. Ulterior s-a luat decizia să ajungă la copiii de 11 și 17 ani.
Ne-am gândit de comun acord să «riscăm» și să maximizăm eficiența acestui act și să redăm vieții și societății doi copii. Am avut emoții pentru că vorbim de un donator de doi ani, un donator cu organe încă neformate, cu o recoltare dificilă. Anestezia este dificilă în aceste situații, amândoi erau copii aflați de mult timp în dializă și erau puțin subdezvoltați”, a declarat prof. dr. Adrian Covic, coordonatorul Compartimentului de Transplant Renal de la Spitalul Clinic „Dr. C. I. Parhon” din Iași.
Medicii au explicat că, în general, copiii care ajung să facă dializă sunt mai puțin dezvoltați decât alți copii de aceeași vârstă din cauza faptului că rinichii lor nu funcționează corespunzător. Însă, odată cu transplantul, copiii vor începe să se dezvolte.
„Apariția insuficienței renale la un copil înseamnă o nedezvoltare conform vârstei, înseamnă o greutate mai mică, o înălțime mai mică. Odată cu transplantul de acum au posibilitatea de a-și reveni din punctul acesta de vedere și de a se dezvolta normal”, a explicat conf. dr. Ionuț Nistor, medic primar nefrolog și purtător de cuvânt al Spitalului „Parhon” din Iași.
De asemenea, de acum cei doi copii vor putea să urmeze și cursurile unei școli și treptat să înceapă să aibă o viață normală.
Fiind adulți poate uităm că pacienții copii care fac dializă nu puteau merge la școală. Să mergi de trei ori pe săptămână la dializă de la Suceava la Iași, să stai acolo trei ori și apoi să faci drumul înapoi înseamnă trei zile din șapte pierdute pe drum și imposibilitatea de a ține pasul la o școală cu cerințele pe care le are fiecare elev”, a completat conf. dr. Ionuț Nistor.
Părinții copilului aflat în moarte cerebrală s-au oferit să salveze alți copii
Medicii de la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. Maria” din Iași spun că ziua de luni, în care au fost prelevate organele de la copilul de doi ani, aflat în moarte cerebrală, a fost una extrem de emoționantă.
Este impresionant cum suferința unor oameni poate să dea atât de multă lumină unor copii. Îmi exprim condoleanțe către familia care a dat dovadă de cel mai înalt gest de gratitudine. Donatorii pediatrici sunt extrem de rari și sunt deja un număr foarte mare de copii pe care îi trimitem în străinătate pentru a beneficia de un transplant în străinătate”, a precizat dr. Lavinia Ionescu, medic specialist ATI, care a făcut parte din echipa chirurgicală.
Părinții copilului de doi ani au fost cei care s-au oferit să doneze organele atunci când au conștientizat că nu mai poate fi salvat. În recoltarea organelor au fost implicate cinci echipe chirurgicale.
„A fost decizia și dorința părinților, știind că nu mai are nicio șansă copilul lor. Este un lucru demn de apreciat”, a declarat dr. Corneliu Paiu, șeful Secției de Anestezie și Terapie Intensivă.
Rinichii au fost transplantați la Iași, iar inima și ficatul au ajuns la copii din Germania, pentru că în România nu erau primitori compatibili.
Citește și