Jandarmul care a împiedicat un bucureștean de 50 de ani să se sinucidă, aruncând în aer apartamentul din Calea Moșilor, a întâlnit-o pe fetița de 11 ani, fiica bărbatului, cea care l-a ajutat să ducă misiunea către un final fericit.
Bărbatul ținea ușa încuiată și amenința că se aruncă în aer. Chiar dacă plutonierul Mădălin Ruță a făcut tot posibilul să împiedice tragedia, doar intervenția prin telefon a fiicei sale l-a făcut pe bărbat să renunțe la gestul său.
„Fără să mai primească vreun semn din partea bărbatului, Mădălin ia decizia de a forța ușa. Intră în casă și îl găsește în bucătărie, umblând la conducta de gaze. Colegul nostru le spune tuturor să evacueze zona, solicitând oprirea alimentării cu gaze.
-Iurie, Victoria e la telefon, vrea să vorbească cu tine.
-Ce faci, tati? Oamenii nu vor să-ți facă rău, vor să te ajute.
Brusc, glasul și îndemnul fiicei sale îl fac pe bărbat să renunțe la cuțitul pe care îl avea în mână. E momentul în care Mădălin a știut că și-a îndeplinit misiunea. După mai bine de două ore de dialog, reușește să îl salveze pe bărbat și să îl conducă la ambulanța care aștepta la parterul blocului”, se arată într-o postare pe Facebook a Jandarmeriei.
Mădălin Ruță a cunoscut-o pe Victoria, cea care l-a ajutat să-și ducă misiunea la bun sfârșit.
„Astăzi, plutonierul major Mădălin Ruță și-a îndeplinit o promisiune făcută cu el însuși: a cunoscut-o pe Victoria. Și cine ar fi crezut că puterea unei victorii se ascunde într-un chip fragil, copilăros, conturat de părul împletit și zâmbetul larg și senin ale unei fetițe de 11 ani, bucuroasă și foarte emoționată pentru întâlnirea cu salvatorul tatălui ei.
Și cum unei victorii i se aduc „ofrande”, Mădălin a cumpărat pentru Victoria câteva daruri, în semn de recunoștință pentru ajutorul acordat.
– Am plecat de acasă pentru o înghețată și iată cum m-ați așteptat. De-acum înainte, am mai mulți prieteni.”, au fost cuvintele Victoriei, surprinsă fiind de cadourile primite.
Și astăzi, am avut parte de un final fericit, finalul unei întâlniri cu Victoria, un copil cu nume predestinat, ce va spune mereu povestea biruinței”, se arată într-o postare a Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului București.