Prima pagină » Social » Grav accident la Pelișor. A intrat cu mașina într-un zid! Trei persoane rănite

Grav accident la Pelișor. A intrat cu mașina într-un zid! Trei persoane rănite

Grav accident la Pelișor. A intrat cu mașina într-un zid! Trei persoane rănite

Un grav accident de circulație s-a produs luni seară în localitatea Pelișor, din județul Sibiu. Trei persoane au fost rănite după ce șoferul unui autoturism a pierdut controlul volanului și a intrat cu mașina într-un zid!

Potrivit IPJ Sibiu, cele trei persoane aflate în maşină erau şoferul, un bărbat în vârstă de aproximativ 60 de ani, o femeie de 60 de ani şi un adolescent de 16 ani. Toți cei trei au fost răniți.

Una dintre victime a rămas încarcerată, fiind ulterior scoasă din maşină, după cum a precizat Ambulanţa Sibiu.

SAJ Sibiu, prin Ambulanţa Mediaş, a transportat la spital femeia de 60 de ani, care prezenta politraumatisme. Celelalte două victime au fost duse de către echipajele SMURD la UPU Sibiu. Conform Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, cei doi aveau politraumatisme, dar erau conştienţi.

Din imobilul în care s-a izbit maşina nu sunt victime, a precizat IPJ Sibiu.

La faţa locului au intervenit echipaje de pompieri militari şi descarcerare, precum şi echipaje de prim-ajutor calificat şi terapie intensivă mobilă, a anunţat ISU Sibiu. SAJ Sibiu, prin Ambulanţa Mediaş, a trimis de urgenţă un echipaj tip B la accidentul de la Pelişor.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Fii atent la postura în care dormi: ce sunt ridurile de somn și cum să previi acest semn de îmbătrânire prematură
Digi24
Șeful diplomației maghiare lansează avertismente similare cu cele ale Kremlinului: liderii UE împing Europa spre un război cu Rusia
Cancan.ro
Celebrul fotbalist la Steaua a ajuns boschetar: ”N-are casă, doarme pe străzi”
Prosport.ro
FOTO. Gafă vestimentară fără precedent! Ce a pățit vedeta a pus-o într-o ipostază mai mult decât jenantă
Adevarul
Țările din Vest unde românii ezită să se întoarcă: „Cei mai mulți sunt nostalgici. Vorbesc numai despre pământul matern”
Mediafax
Remediul natural care ajută la scurtarea duratei răcelilor și gripei, potrivit experților de la Harvard
Click
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Digi24
Rodica Stănoiu a fost deshumată. Trupul fostei ministru al Justiției urmează să fie dus la INML la cerea procurorilor
Cancan.ro
Cuplul finalului de an în România! Vedeta Antena 1 l-a cuplat, fără să-i pese că e ÎNSURAT
Ce se întâmplă doctore
Cât de mult s-a schimbat Elena Băsescu! Nu o mai recunoști! Cum arată acum, la 45 de ani
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Decembrie: Începe o nouă sesiune Rabla 2025. Câți bani primești pentru o mașină nouă
Descopera.ro
Cele mai periculoase locuri de pe Pământ!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubi, tu mă mai iubesti? – Da, cum să nu, draga mea!
Descopera.ro
Teoria atașamentului: De ce modul în care am fost iubiți în copilărie ne decide relațiile din prezent?