GROAZNIC. Orfan din Brașov ținut în sclavie și torturat de fiul unui primar. I-a tăiat un deget şi l-a dat apoi la câini să-l mănânce
Fiul unui primar din județul Brașov a fost arestat preventiv după ce i-ar fi tăiat un deget cu toporul unui orfan de 16 ani, iar apoi l-a aruncat unui câine să-l mănânce.
Incidentul șocant a avut loc la o stână din Crizbav, unde orfanul de 16 ani era ținut cu forța să muncească, potrivit Monitorul Expres.
Băiatul chinuit a încercat să fugă de la stână
Sătul de chinurile îndurate, băiatul a încercat să fugă de la stână, dar a fost prins și torturat. Din cauza hemoragiei puternice, băiatul a ajuns la spital, medicii fiind cei care au anunțat Poliția.
Principalul suspect, fiul primarului comunei Crizbav, a fost reținut de anchetatori apoi arestat preventiv pentru 30 de zile.
Orfanul maltratat a fost luat în grija statului
„Băiatul de 16 ani se află într-un centru de primire în regim de urgență al DGASPC Brașov, unde beneficiază de toate serviciile specifice”, a declarat purtătorul de cuvânt al Lidia Mailat.
Un alt fiu de primar, reținut sub acuzația de viol
Flavius Istrate, fiul primarului din comuna Turnu Roșu, a fost reținut sub acuzația de viol. Tânărul este trimis în arest preventiv, pentru 30 de zile, însă tatăl acestuia consideră că lucrurile nu sunt ceea ce par, iar la mijloc ar fi ”o făcătură”.
Ancheta a fost declanșată după ce mama unei fetițe de numai 14 ani a depus o plângere din care reieșea că – la sfârșitul anului trecut – Flavius Istrate i-a violat fiica. Totul s-ar fi petrecut în perioada Crăciunului, însă raportul medico-legal nu a fost concludent tocmai pentru că sesizarea femeii a fost depusă foarte târziu.
Un martor este plecat din țară și nu poate fi audiat
Dar plângerea depusă de mama fetei abia la trei săpămâni după presupusul viol nu este singura problemă ivită în această anchetă. Un martor care ar putea oferi informații esențiale este plecat din țară și nu poate fi audiat.