Guvernul dă Ordonanță de Urgență pentru Programul „Școală după Școală”. Ce presupune și cui îi este adresat

Publicat: 08 02. 2021, 15:49
Guvernul dă Ordonanță de Urgență pentru Programul „Școală după Școală”. Ce presupune și cui îi este adresat / Sursa FOTO: https://www.facebook.com/RalucaTurcan

Guvernul dă Ordonanță de Urgență pentru Programul „Școală după Școală”. Inițiativa îi aparține ministrului Muncii, după cum chiar Raluca Turcan s-a lăudat. „Proiectul Şcoală după Şcoală, pentru care m-am luptat în Parlament ani de zile”, spune prim-vicepreședintele PNL.

Într-o postare pe Facebook, Turcan scrie că acest program este menit să vină în sprijinul elevilor din mediile vulnerabile. Totodată, va ajuta la recuperarea decalajelor create celor care nu au putut participa la cursurile online.

Cine se poate înscrie în programul „Școală după Școală”

„Proiectul «Şcoală după Şcoală», pentru care m-am luptat în Parlament ani de zile, este acum principalul suport pentru calitatea în educaţie şi pentru recuperarea decalajelor prin măsuri remediale. Guvernul a adoptat OUG 6/2021 prin care toţi elevii, până în clasa a VIII-a inclusiv, vor putea beneficia de acest program, dacă sunt în risc de abandon şcolar sau dacă nu au putut participa la cursurile online”, a scris ministrul Muncii pe Facebook.

Finanțarea pentru acest proiect este asigurată prin Programul operaţional Capital uman 2014-2020. Despre ajutorul în sine oferit copiilor, iată ce spune Raluca Turcan: „Va consta în acordarea unui tichet în valoare de 200 de lei pentru semestrul al II-lea al anului şcolar curent. Bugetul total pentru acest program este de 30 de milioane de euro şi va fi finanţat prin Programul operaţional Capital uman 2014-2020. Ne propunem să ajutăm astfel cât mai mulţi elevi care au avut dificultăţi în procesul de învăţare, pe parcursul ultimului an, să ajungă la acelaşi nivel cu cei care au participat la cursurile online.

Mai mult, Programul Şcoală după Şcoală îi va ajuta pe copiii din mediile vulnerabile să rămână la şcoală şi să poată beneficia ulterior de o pregătire care să le ofere şansa încadrării pe piaţa muncii”.