HAȚEG. Un bărbat a intrat cu furca într-o sală de jocuri de noroc. Cum s-a sfârșit totul
Un bărbat care a intrat cu o furcă într-o sală de jocuri de noroc din Hațeg, județul Hunedoara, amenințând mai multe persoane, a fost reținut de polițiștii chemați la fața locului.
Polițiștii de investigații criminale Hațeg, cu sprijinul poliţiştilor Serviciului Investigații Criminale Hunedoara, au depistat și reținut pentru 24 de ore un bărbat în vârstă de 38 de ani, din municipiul Petroșani, bănuit de comiterea infracțiunilor de amenințare, tulburarea ordinii și liniștii publice și portul sau folosirea de obiecte periculoase.
Scandalagiul, reținut pentru 24 de ore
Potrivit Poliției Hunedoara, bărbatul este bănuit că luni seara a intrat într-o sală de jocuri de noroc situată în orașul Hațeg având asupra sa o furcă și a recurs la amenințări la adresa mai multor persoane, tulburând ordinea și liniștea publică.
Tot acest bărbat a sesizat Poliția municipiului Petroșani luni seara, în jurul orei 22:30 că a fost amenințat de mai multe persoane pe o stradă din Petroșani, ulterior fiindu-i provocate distrugeri autoturismului.
Individul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Deva, iar în cursul zilei de miercuri va fi prezentat procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Hațeg, în vederea luării măsurilor legale.
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Hațeg și cei ai Poliției Municipiului Petroșani continuă cercetările în ambele cazuri, urmând a fi stabilite toate circumstanțele în care au fost comise faptele și dispuse măsurile legale față de cei implicați.