Imaginea e virală! Cu cât și-a vândut un român CARTOFII, în piață, de Black Friday

Publicat: 16 11. 2023, 08:38
Actualizat: 16 11. 2023, 08:59
Imaginea e virală! Cu cât și-a vândut un român cartofii, în piață, de Black Friday / Sursa FOTO: Facebook

De Black Friday, nu doar marii comercianți s-au pregătit cu oferte de „nerefuzat”, care să le sucească mințile clienților. Și în piețele agroalimentare, dacă vă vine să credeți, a existat interes pentru această mișcare de marketing cu adevărat revoluționară.

Astfel, unui vânzător de cartofi i-a trecut prin cap ideea să profite și el la maximum de apetitul românilor pentru fenomenul „Black Friday” și a ieșit pe tarabă cu o ofertă imbatabilă.

Cartofi la 1 leu/kg, preț de „Blec Fraidei”

În piețele agroalimentare, „Black Friday” a devenit „Blec Fraidei”, dar nu cum se scrie corect contează acolo, ci prețul, oferta.

Astfel, un „tarabagiu”, cum li se mai spune comercianților de produse agricole, a dat „șah” concurenței adaptându-se mai bine ca toți la ce înseamnă „reduceri de Black Friday”. El și-a vândut cartofii la un preț fără egal – 1 leu/kg!

Cartofi roșii, mari, frumoși și pentru toate buzunarele, așa suna reclama, orală, pe care comerciantul a știut să și-o facă în piață. Iar clienții s-au arătat încântați, nu puțini fiind cei care s-au oprit la taraba sa.

Românii au așteptat cu interes uriaș ediția din acest an a Black Friday. Marii retaileri au anunțat ofertele pentru ziua cu cele mai mari reduceri din an, căci Black Friday a ținut o singură zi, conform tradiției americane.

În România, data aleasă a fost 10 noiembrie, dar, ce-i drept, au existat companii care și-au prelungit „programul” pentru întreg weekend-ul sau, cazul unui „jucător” important din piață, pentru trei săptămâni.

Și, ținând cont că prețul cartofilor nu a fost, anul acesta, deloc unul mic (a trecut de 15 lei, în primăvară, în cazul cartofilor noi), oferta de „Blec Fraidei” gândită de acest comerciant a fost binevenită. Românii și-au făcut stocul, mai ales că toamna mulți obișnuiesc să cumpere cantități mai mari de cartofi, pe care-i depozitează în saci, la rece, pe balcon ori într-un beci, după caz.