Incendiu la locomotiva unui tren, în gara Slatina Timiș. Toți călătorii, evacuați de urgență
Locomotiva electrică a unui tren de călători a luat foc luni dimineață. Incendiul s-a produs în gara Slatina Timiș la locomotiva trenului care circula pe ruta Orşova-Caransebeş.
Toți cei 50 de călători care se aflau în cele două vagoane ale garniturii au fost evacuaţi fără probleme.
Nicio persoană rănită, potrivit ISU Caraş-Severin
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Caraş-Severin, incendiul a fost anunţat la numărul de urgenţă 112, iar la faţa locului s-au deplasat pompierii militari de la Detaşamentul Caransebeş, cu două autospeciale pentru stingerea focului şi o ambulanţă SMURD. „Călătorii au fost evacuaţi. Din fericire, nu au fost înregistrate probleme medicale. Incendiul a fost stins după aproximativ o oră de la primirea apelului de urgenţă”, a precizat sursa citată.
Din gara Caransebeş a fost trimisă o altă locomotivă pentru a efectua manevrele necesare degajării căii ferate şi pentru transportul vagoanelor cu persoane până la destinaţie.