Intervenție cu ȘENILATA pentru salvarea unui micuț de doar 1 an și 7 luni, la Suceava

Publicat: 09 01. 2024, 15:30
Intervenție cu șenilata pentru salvarea unui micuț, la Suceava / Sursa FOTO: facebook.com/ISUSuceava

Salvatorii Detașamentului de pompieri Suceava au intervenit în noaptea de luni spre marți, 9 ianuarie, cu o autospecială și o autoșenilată pentru salvarea unui micuț de doar 1 an și 7 luni.

Urgența a fost în comuna Fântânele, acolo unde, din cauza ninsorii și a viscolului puternic, drumul de acces a fost blocat.

Ambulanța, blocată de zăpadă

Anterior, un echipaj cu medic al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Suceava s-a deplasat spre satul Slobozia, comuna Fântânele. Alerta a fost dată de o tânără mamă, în vârstă de 21 de ani, care a solicitat asistență de specialitate pentru băiețelul ei, în vârstă de 1 an și 7 luni.

Micuțul avea afecțiuni respiratorii și necesita transportul la o unitate spitalicească.

Echipajul SAJ a ajuns în apropierea comunei Fântânele, dar, din cauza drumului blocat de suluri de zăpadă viscolită, nu a putut înainta către satul Slobozia.

Imediat, din Dispeceratul comun ISU-SAJ s-a dispus trimiterea de urgență la fața locului a unei echipe de pompieri salvatori. Echipajul militarilor a ajuns în zona blocată, unde li s-a alăturat medicul SAJ, după care și-au continuat drumul cu ajutorul autoșenilatei către cei doi pacienți.

Salvatorii au parcurs aproximativ 8 kilometri prin zăpada viscolită, până la mamă și fiu, i-au preluat și i-au transportat în siguranță la ambulanța SAJ.

Ulterior, cei doi au fost preluați de cadrele medicale și transportați către Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Suceava.

Elicopter SMURD solicitat la Sibiu

O situație similară a fost și la Sibiu.

Un elicopter SMURD a fost solicitat în apropierea localității Geacăș pentru a prelua un pacient la care ambulanța nu a putut ajunge din cauza drumului accidentat.

Echipajul de pe ambulanță a mers pe jos pentru a ajunge la pacientul care s-a accidentat în pădure, în timp ce tăia lemne.

„Bărbatul de 31 de ani a suferit un traumatism cranian sever, iar echipajul prezent la fața locului a solicitat elicopterul SMURD de la Tg.Mureș, pentru a prelua pacientul”, a anunțat Ambulanța Sibiu.

Victima accidentului a fost transportată de urgență la Spitalul din Târgu Mureș.