ISC a finalizat proiectul european pentru consolidarea capacității de a-și exercita competențele unitar, eficient și eficace. Ce rezultate vizează
Inspectoratului de Stat în Construcții anunță finalizarea unui proiect important pentru instituție, finanțat prin fonduri europene, care va ajuta orice angajat cu atribuții de control să dea un click și să vadă în ce stadiu sunt lucrările la obiectivele de investiții pe care le monitorizează, fără să fie obligat să se deplaseze fizic pe șantier pentru a vorbi cu dirigintele și responsabilul tehnic cu execuția.
Inspectoratul de Stat în Construcții (ISC) organizează miercuri conferința de închidere a proiectului „Consolidarea capacității ISC de a-și exercita competențele într-un mod unitar, eficient și eficace” (cod SIPOCA 587/cod MySMIS 127604), proiect care are drept principal obiectiv dezvoltarea și introducerea de sisteme și standarde comune în administrația publică ce optimizează procesele decizionale orientate către cetățeni și mediul de afaceri în concordanță cu Strategia pentru Consolidarea Administrației Publice (SCAP).
Astfel, proiectul vizează consolidarea capacității instituționale a ISC, prin toate structurile sale, de a exercita controlul de stat cu privire la respectarea disciplinei în urbanism și a regimului de autorizare a construcțiilor, precum și aplicarea unitară a prevederilor legale în domeniul calității construcțiilor.
Despre importanța proiectul a vorbit în urmă cu câteva luni Paul Racoviță, inspector general al ISC, la GÂNDUL EXCLUSIV.
Se dorește simplificarea procedurilor
Proiectul, cofinanțat din Fondul Social European (FSE) prin Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020 (POCA), Axa prioritară 1 „Administrație publică și sistem judiciar eficiente” are o valoare totală eligibilă de 9.552.981,94 lei, din care 8.022.963,26 lei fonduri nerambursabile din FSE, 1.338.959,04 lei fonduri din bugetul național și 191.059,64 lei cofinanțarea eligibilă a beneficiarului.
Conform ISC, obiectivele specifice ale proiectului sunt:
- Simplificarea procedurilor ce vizează reducerea poverii administrative pentru mediul de afaceri prin introducerea unor instrumente moderne și eficiente de management și de gestionare a neconformităților constatate în activitatea de control a inspectorilor în construcții în toate domeniile specifice și la îmbunătățirea calității și eficienței serviciilor publice oferite de către ISC;
- Extinderea sistemului informatic integrat de management existent;
- Dezvoltarea competențelor angajaților Inspectoratului de Stat în Construcții în domeniul politicilor publice.
Proiectul are o perioadă de desfășurare de 48 de luni, începând cu 17 iulie 2019 și, prin activitățile desfășurate, s-a urmărit atingerea următoarelor rezultate:
- Procedurile de depunere a documentelor necesare obținerii avizelor și altor documente specifice activității ISC, simplificate;
- Control de stat, derulat de ISC, cu privire la respectarea disciplinei în urbanism și a regimului de autorizare a construcțiilor, precum și la aplicarea unitară a prevederilor legale în domeniul calității în construcții, și interacțiunea cu actorii implicați, optimizat;
- Cunoștințe și abilități ale personalului din cadrul ISC îmbunătățite pentru susținerea măsurilor/acțiunilor din cadrul acestui proiect.
Citiți si: