Prima pagină » Social » Legislație înăsprită pentru hoții din magazine. ÎCCJ a majorat pedepsele pentru furt

Legislație înăsprită pentru hoții din magazine. ÎCCJ a majorat pedepsele pentru furt

Legislație înăsprită pentru hoții din magazine. ÎCCJ a majorat pedepsele pentru furt

Îţi deschizi magazin şi te temi de hoţi? Cine rupe alarmele din plastic poate face mai multă închisoare, căci de acum încolo lucrurile devin tot mai serioase în privința infracțiunilor comise în magazine.

ÎCCJ a majorat pedepsele în cazul celor care fură haine! O astfel de faptă va fi mult mai aspru sancționată, au decis judecătorii Înaltei Curți. Așadar, ruperea siguranţelor din plastic din magazine pentru a fura haine se va pedepsi mai aspru, iar ÎCCJ va încadra fapta la furt calificat și nu furt în formă simplă, scrie Mediafax.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a soluţionat un  recurs în interesul legii şi a stabilit că cine scoate siguranţele de alarmă este pedepsit pentru furt calificat şi nu pentru furt în formă simplă. Condamnarea face diferenţa între cele două: furtul calificat este  pedepsit cu închisoare de la 1 la 5 ani, în vreme ce pentru furtul în formă simplă făptaşul scapă mai ieftin.

Judecătorii de la instanţa supremă au opinat că cine rupe siguranţele de alarmă din plastic depune efort suplimentar şi dă dovadă de îndrăzneală şi de voinţa de a trece peste orice obstacol pentru a fura.

Autor
Marius Olaru este un jurnalist cu experienta, care a debutat in presa scrisa din Romania in anul 2000. De-a lungul carierei, a colaborat cu mai multe publicatii, atat din presa scrisa, cat si online, ... vezi toate articolele

Citește și