Locul de muncă plătit cu 1200 de euro. Se cer doar studii medii. AFLĂ dacă te încadrezi în profilul de candidat căutat
Cu o inflație care a ridicat costul vieții în toată țara, România e printre țările cu cel mai scăzut nivel de trai din Europa. Deși salariile sunt foarte mici, prin comparație cu media UE, există și câteva joburi în care lefurile sunt decente.
Iar unele dintre ele nici măcar nu implică obligativitatea prezenței studiilor superioare pentru cei care aplică.
Managerul de securitate, plătit cu 1200 de euro pe lună
În România, aproape o treime dintre angajați trage pe un salariu minim, undeva sub 2000 de lei pe lună (net), nici măcar 400 de euro.
Totuși, în industria IT, joburile sunt mult mai bine plătite, iar unele nici nu necesită studii superioare sau calificări speciale.
Potrivit portalului BestJobs, managerii de securitate sunt foarte căutați de la o vreme, iar oferta salarială poate ajunge și la 1200 de euro net.
„Managerul de securitate dezvoltă noi practici pentru echipa de operaţiuni şi ghidează echipa pe care o are în subordine. Candidatul ideal pentru acest rol are studii medii sau superioare, pregătire profesională cu privire la planificarea/ executarea activităţilor de pază şi cunoştinţe despre activitatea de securitate, precum şi abilităţi puternice de comunicare, rezolvare a problemelor şi planificare. Experienţa profesională pe un post similar reprezintă un plus în candidatura unei persoane.
În prezent, cea mai mare densitate a ofertelor pentru astfel de poziţii o regăsim în Bucureşti, Cluj şi Galaţi, iar oferta salarială medie este de 900-1.200 euro/lună”, a explicat Ana Vişian, marketing manager în cadrul BestJobs, potrivit stiridecluj.ro.
Beneficiile extrasalariale şi bonusurile oferite oferite pentru job nu sunt de neglijat: bonus de performanţă, prime de sărbători, tichete de masă, vouchere de vacanţă, pensie privată, asigurare de viaţă şi/sau accidente, plus decontarea transportului.