LUX. Cireșele se vând la prețuri ASTRONOMICE în București, la început de sezon. Fotografie din Berceni
Un kilogram de cireșe costă 75 de lei în București, potrivit unei fotografii postate pe Facebook, care ar fi de la un magazin din zona Berceni. Produsul este în fiecare an unul de lux.
În fiecare an, în mai, când apar cireșele, prețurile impuse de comercianți sunt pur și simplu astronomice.
Așa este și cazul unui magazin din Berceni, care luni vinde cireșele cu 75 de lei per kiolgram, potrivit unei fotografii postate pe Facebook.
Prețurile cireșelor sunt mult mai mici dacă sunt cumpărate de la țară, de pe marginea drumului.
Anul trecut, în mai, prețului unui kilogram era de 15-20 de lei „de la poartă”.
Producătorii au avertizat că fructele vor avea prețuri de lux
Pe de altă parte, producătorii de fructe și legume de la noi au avertizat încă din martie că prețurile la aceste produse vor crește.
Federația Națională a Lucrătorilor, federație care reprezintă inclusiv interesele producătorilor agricoli și cele ale crescătorilor de animale, împreună cu Sindicatul Producătorilor Agricoli Olt susțineau în martie că Executivul de la București nu a adoptat nici măcar o măsură adresată producătorilor agricoli.
„Este de neînțeles de ce Ministerul Agriculturii și Guvernul României nu și-au dat interesul să găsească măsuri prin care legumele și fructele produse autohton să ajungă în magazinele de cartier și/sau în supermarket-uri, ori hipermarketuri. Totodată, nu s-au avut în vedere producătorii agricoli și crescătorii de animale care în mare parte sunt organizați sub formă de PFA, II sau IF-uri și care nu sunt protejați sub nici o formă de prevederile legale adoptate, deși aceștia sunt contributori la bugetul de stat și la bugetele de asigurări sociale conform dispozițiilor legale”, susțin sindicaliștii. „La această dată fermierii mici din România pot asigura cantitățile necesare de legume proaspete. Cerem implicarea autorităților locale, a primarilor în special, pentru a-i ajuta pe producătorii locali de hrană în promovarea și în special în desfacerea producției realizate de aceștia”.