Mărturia unui militar român care a fost în Afganistan și luptă pentru veteranii răniți în război: „În fiecare misiune spuneam Tătăl Nostru. Datoria față de țară ne-a învățat să nu ne fie frică” (EXCLUSIV)
De câteva decenii, România a fost ferită de conflicte armate directe. Chiar și în acest context, armata noastră este membră NATO, fiind recunoscută pentru calitatea militarilor săi, dar și pentru investițiile în armament. Mulți militari români sunt plecați să lupte în zone de conflict, având drept catalizator dragostea față de țară și speranța că le vor oferi celor dragi un trai mai bun. Mulți dintre ei se întorc răniți grav și au nevoie de un centru de recuperare, la ei acasă, în România, lucru pentru care Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități luptă din greu.
GÂNDUL.RO a vorbit cu Mihai Darie, un militar român care a fost în Afganistan în anul 2012, în încercarea de a contura un portret de pe frontul războiului. Ce îi mână pe militarii plecați în Afganistan, ce înseamnă onoarea de țară, mândria de a purta haina militară, fidelitatea și patriotismul, dar și cât de copleșitoare este, deseori, revenirea în casă.
În iunie 2012, la doar 28 de ani, Mihai Darie pleca alături de alți militari români în misiune în Zabul, una dintre cele mai periculoase provincii, pe o perioadă de șase luni.
„E foarte greu de descris o experință pe front pentru cei care care nu au trăit-o. Eu am executat misiuni de poliție militară (patrulare), pe autrostrada A1, în provincia Zabul. Înainte de a pleca în Afganistan am avut o pregătire timp de șase luni în România. Trebuie să fii atent la orice pas pe care îl faci. Inclusiv o piatră pe care o vezi astăzi, iar mâine nu mai este, e un semn de întrebăre. Este o zonă destul de periculoasă. Riscurile cele mai mari sunt atacurile care pot interveni în orice clipă. Au fost și nopți în care nu dormeam, cum a fost ziua ziua de 11 septembrie. Atunci nu a dormit nimeni, deoarece cu un an în urmă fusese atacată baza. Orice ieșire în aria de patrulare era planificată cu strictețe și fiecare militar știa exact unde trebuie să se afle și care îi este misiunea în cadrul echipei”, își amintește Mihai Darie.
O zi la baza militară din Zabul
La fel ca alți militari plecați în misiune în Afganistan, Mihai a explorat sentimentul fricii. Un lucru de căpătâi pentru militari este însă camaderia și credința în Dumnezeu.
Ziua începea normal cu micul dejun, fixam o oră unde ne întâlneam la mașini, luam armamentul, muniția, echipați corespunzător și mergeam la pregătirea misiunii. Au fost și momente de teamă, în momentul în care s-a tras asupra noastră. Deși glonțul a venit la 3-4 metri de zona unde eram noi, nu mi-am pierdut curajul de a continua misiunea încredințată și totul s-a terminat cu bine. Sentimentul de frică îl ai de când pleci din țară, de când începi pregătirile. Noi nu știm ce e acolo când ajungem, deși avem pregătirea, nicio zi acolo nu este la fel ca cea de dinainte, mărturisește Mihai Darie.
Tulburarea de strespostraumtic la militari
E diferit, nu e ca o durere de măsea pe care o simți și o tratezi. Am avut colegi care s-au confruntat cu acest sindrom. Este dificil, pentru că vorbim despre distanța de familie. Spre exemplu, un coleg suferea de sindromul stresului postrumatic, însă cu ajutorul familiei, cu al psihologilor este 99% același nou. E nevoie de specialiști, iar alături de cei dragi ne continuăm viața normal. Pentru că noi, militarii, suntem foarte asumați, nu este vorba de frică când trebuie să ne facem datoria față de țară, însă atunci când simțim că suntem într-un real pericol, există o strângere de inimă, dat fiind faptul ca nu există posibilitatea de a greși în aceste momente, iar in plus avem si responsabilitatea protecției camarazilor, care ne sunt ca frații în cele 6 luni de misiune”, spune Mihai Darie.