MĂSURI. Procedurile de aerosoloterapie și hidrotermoterapie, contraindicate în spațiu închis. Ce prevede ordinul MS pentru unitățile balneare
Pacienții care vor să beneficieze de tratamente balneare vor fi supuși unui triaj epidemiologic la intrare în unitate și cei care sunt admiși sunt obligați să completeze o declarație pe propria răspundere cu privire la virusul SARS-CoV-2. Prevederile sunt incluse în ordinul ministrului Sănătății privind măsurile nesesare în unitățile care oferă aceste tratamente, publicat luni în Monitorul Oficial. Conform documentului, este contraindicată efectuarea procedurilor de aerosoloterapie și, respectiv, hidrotermoterapie în spațiu închis.
Ordinul ministrului Sănătăţii privind măsurile necesar a fi implementate în cadrul unităţilor care desfăşoară activităţi de tratament balnear, a fost publicat, luni, în Monitorul Oficial, a anunțat instutuția, printr-un comunicat de presă.
Această nouă etapă a relaxării măsurilor din perioada stării de alertă a fost anunțată, săptămâna trecută, de președintele Klaus Iohannis. Reluarea tratamentelor balneare a fost anunțată ulterior, în 11 iunie, de premierul Ludovic Orban, printre măsurile de relaxare decise de CNSU, iar hotărârea privind prelungirea de alertă va fi anunțată săptămâna aceasta.
Tot în 11 iunie, Casa Naţională de Pensii Publice a anunțat că se pregătește pentru reluarea activităţii privind acordarea prestaţiilor sub forma biletelor de tratament balnear, în condiţii de siguranţă medicală impuse de prevenirea răspândirii COVID – 19. Astfel, persoanele interesate pot depune cererile la casa de pensii în a cărei rază teritorială domiciliază. Pentru evitarea aglomeraţiei la sediile caselor de pensii instituția a recomandat transmiterea cererilor prin poștă sau prin e-mail. La depunerea cererii pentru acordarea unui bilet de tratament balnear, pensionarul nu mai este obligat să depună copia actului de identitate și talonul de pensie.
La începutul lunii februarie, Guvernul a stabilit numărul biletelor de tratament balnear pe care le poate asigura în anul 2020 prin sistemul administrat de Casa Națională de Pensii Publice. Guvernul a aprobat 59.926 de locuri la tratament balnear pentru anul 2020, biletele fiind acordate prin sistemul Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP).
Conform Ministerului Muncii, în acest an, Guvernul a alocat 370.314.000 lei cu această destinație, prin Legea privind bugetul asigurărilor sociale de stat.
Potrivit ministrului Muncii, Violeta Alexandru, în 2019, au fost contractate 179.446 bilete de tratament si odihnă pentru a fi acordate gratuit pensionarilor. 167.169 au plecat spre distribuire și numai 165.562 au fost ridicate efectiv.
Condiție: Temperatura înregistrată nu trebuie să depășească 37,3 grade Celsius
Conform documentului trasmis de MS, pacienții care vor beneficia de tratament în cadrul unităților balneare vor fi programați și informați cu privire la regulile de distanțare socială, siguranță și igienă ce trebuie respectate.
Pentru programare, unitatea balneară are obligația efectuării unui triaj telefonic al pacienților. De asemenea, programările vor fi realizate cu evitarea, pe cât posibil, pe cât posibil a contactului între pacienți.
La intrarea în unitatea balneară se va efectua în mod obligatoriu un triaj epidemiologic de către un asistent medical instruit. Acest constă în măsurarea temperaturii cu termometrul noncontact, iar temperatura înregistrată nu trebuie să depășească 37,3 grade Celsius. În cazul în care temperatura înregistrată depășește 37,3 grade Celsius, se recomandă repetarea măsurării temperaturii după o perioadă de 2-5 minute de repaus.
„Dacă se constată menținerea unei temperaturi peste 37,3 grade Celsius sau/și prezența de simptome respiratorii și/sau alte semne/simptome de boli infectocontagioase acute, pacienții nu sunt primiți în incinta unității balneare și li se anulează în mod obligatoriu programarea. Totodată unitatea balneară le va recomanda acestora să ia legătura cu medicul de familie. De asemenea, pacienții care intră la consultație/tratament balnear sunt obligați să completeze o declarație pe propria răspundere cu privire la virusul SARS-CoV-2”, se arată în comunicatul MS.
Unitatea balneară se va asigura că pacienții care intră la consult/tratament poartă mască de protecție și protecție pentru încălțăminte.
Măsuri privind personalul unităților
Personalul cabinetului medical și al bazei de tratament va fi echipat corespunzător cu echipamentul obișnuit în activitatea medicală, conform normativelor în vigoare, cu precizarea că mănușile vor fi schimbate la fiecare pacient consultat/tratat.
Totodată, un medic specialist desemnat de către unitatea balneară va efectua un instructaj specific pentru fiecare categorie de personal privind programul de lucru, desfășurarea activităților specifice funcției, respectarea circuitelor, folosirea echipamentului de protecție.
În cadrul unității balneare/cabinetelor medicale individuale recepția va funcționa cu un singur angajat pe tură, cu mijloace de protecție (vizieră sau panou transparent, halat de protecție, mănuși de unică folosință).
Pentru accesul personalului în unitatea balneară se recomandă, atunci când este posibil, ca intrarea să se realizeze printr-o cale de acces diferită de cea a pacienților. La intrarea personalului în tură se va realiza termometrizarea acestuia de către o persoană desemnată în acest sens.
Totodată, personalul unității balneare are obligația de a curăța și dezinfecta încălțămintea de la intrarea și ieșirea din tură.
Se recomandă pe cât posibil evitarea contactului între personalul unității balneare, cu menținerea distanței de 2 m în timpul interacțiunilor profesionale.
Personalul care efectuează proceduri de tratament se va spăla în mod obligatoriu cu apă și săpun minimum 20 de secunde și își va dezinfecta corespunzător mâinile și antebrațele înainte și după efectuarea fiecărui tratament.
Nu este permis accesul însoțitorilor, cu câteva excepții
Sălile de așteptare trebuie să fie dotate cu recipiente ce conțin substanțe dezinfectante pentru pacienți. Este recomandat ca în sala de așteptare să fie un singur pacient, care urmează să fie consultat/tratat. De asemenea, în cazul în care în sala de așteptare se află mai mulți pacienți, unitatea balneară va asigura o distanță minimă de 2 m între aceștia.
Totodată, este recomandată introducerea unui interval de timp de minimum 15 minute între consultații în scopul aerisirii și efectuării dezinfecției cabinetului și instrumentarului acestuia, precum și schimbării echipamentului medical acolo unde este cazul.
Accesul în cabinetele de consultații și tratament fizic nu este permis pacienților însoțiți de aparținători. Fac excepție pacienții cu dizabilități care au nevoie de însoțitor, pacienții minori sau pacienții cu afecțiuni grave care obțin acceptul medicului curant.
Cum vor decurge ședințele de kinetoterapie
De asemenea, în sala de kinetoterapie și în celelalte încăperi folosite pentru tratament fizic se va efectua distanțarea echipamentelor la 1,5-2 metri unul de altul, eventual amplasate în zigzag dacă spațiul permite. În încăperile menționate vor beneficia de tratament maximum doi pacienți concomitent împreună cu terapeutul, cu respectarea distanței de 2 metri.
Potrivit reglementărilor, în cazul sălilor de kinetoterapie/tratament fizic cu suprafețe mai mari de 12 mp, pot beneficia de tratament mulți pacienți cu respectarea următoarelor condiții: distanțarea echipamentelor la 1,5-2 metri unul de altul, alocarea a 4 mp/pacient, iar kinetoterapeutul coordonează grupul respectând distanța de 2 metri dintre pacienți.
De asemenea, la sfârșitul fiecărei proceduri de kinetoterapie/tratament fizic, sălile și echipamentele vor fi dezinfectate.
Este contraindicată efectuarea procedurilor de aerosoloterapie și, respectiv, hidrotermoterapie în spațiu închis.
Conform Ordinului MS se recomanda ca procedurile fizice care vor fi urmate de pacient de către medicul curant să țină cont și de mijlocul de deplasare a pacientului de la domiciliu la baza de tratament.
Măsuri de igienă stricte
Ordinul MS prevede că bagajele pacienților se vor depozita în compartimentele special destinate, compartimente ce vor fi dezinfectate după eliberare, sau se vor depozita într-un spațiu bine delimitat în saci de unică folosință etichetați cu numele pacientului.
Personalul unității balneare va fi obligat să se spele frecvent pe mâini cu apă și săpun și să utilizeze soluții dezinfectante.
De asemenea, este obligatorie dezinfecția regulată a cabinetelor medicale, spațiilor destinate pacienților (căi de acces, sală de așteptare, recepție, toaletă, vestiare, clanțe, mânere, balustrade), mobilierului din sala de așteptare etc. cu dezinfectant de suprafață conform reglementărilor în vigoare.
Este obligatorie aerisirea sălilor de consultație/tratament după fiecare pacient, fiind obligatorie dezinfecția tuturor dispozitivelor medicale, conform recomandărilor producătorului.
Sunt obligatorii schimbarea regulată a măștii de protecție și a mănușilor conform regulilor în vigoare, curățarea și dezinfectarea vizierei când este cazul.
Până astăzi, 15 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 22.165 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 15.817 au fost declarate vindecate și externate. De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 166 de noi cazuri de îmbolnăvire.