Măsuri de relaxare în Capitală: Se deschid restaurantele, cinematografele și sălile de spectacole, fără a depăși capacitatea de 30% – DOCUMENT / UPDATE

Măsuri de relaxare în Capitală: Se deschid restaurantele, cinematografele și sălile de spectacole, fără a depăși capacitatea de 30% - DOCUMENT / UPDATE
Noi măsuri de relaxare. Sursă FOTO: Shutterstock
Publicat: 02/05/2021, 08:32
Actualizat: 02/05/2021, 12:32

Comitetul Municipal pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti a decis redeschiderea restaurantelor și a sălilor de spectacole, fără a se depăși capacitatea de 30%, transmite Mediafax. Măsurile intră în vigoare luni, la miezul nopții.

Se deschid restaurantele, cinematografele și sălile de spectacole în București

Circulația persoanelor în afara locuinței este interzisă între orele 22.00 – 5.00, cu condiția menținerii incidenței cumulate la cel mult 4 la mia de locuitori.

Această măsură rămâne valabilă pentru că, spune prefectul Alin Stoica, încă suntem în scenariul galben și există pericolulul ca lucrurile să se poată întoarce.

Magazinele pot rămâne deschise între orele 5.00 – 21.00.

Terasele, cafenelele, cinematografele și sălile de spectacole se deschid între orele 5.00 – 21.00, fără a depăși 30% din capacitatea spațiului.

Este interzisă organizarea și desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private.

Accesul în mall-uri se face în așa fel încât să se mențină distanța de minim 2 metri între persoane. Aceeași regulă este valabilă și pentru piețele agroalimentare și în cele volante.

De asemenea, pentru participarea la slujbele religioase oficiate cu ocazia Ramazanului se permite circulația persoanelor în perioada 8 – 9 mai între orele 22.00 și 5.00.

STB SA va monitoriza gradul de încărcare a mijloacelor de transport.

Este în continuare obligatorie purtarea măști de protecție astfel încât să acopere nasul și gura pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de cinci ani.

Timp de trei zile, rata de infectare cu SARS-CoV-2 s-a situat sub 3 la mia de locuitori în Capitală.

Potrivit reglementărilor legale, la scăderea incidenţei COVID-19 sub 3 la mia de locuitori pot fi deschise restaurantele, cafenelele, cinematografele, teatrele şi cazinourile la interior la capacitatea de 30%, în intervalul orar 6.00 – 22.00.

Următorul prag de atins este de 1,5 la mia de locuitori, când relaxarea va fi mai accentuată. Atunci, spune prefectul, restaurantele, barurile și cinematografele de pot deschide la o capacitate de 50%, dar vor fi permise și concertele cu maxim 300 de persoane.

Știrea inițială. Prefectul Capitalei, Alin Stoica, a anunțat că ședința comitetului va fi online iar în cadrul acesteia se va discuta despre redeschiderea sălilor de spectacole şi a restaurantelor, în contextul în care rata de infectare cu SARS-CoV-2 s-a menținut în ultimele două zile sub 3 cazuri COVID-19 la mia de locuitori.

„Şedinţa Comitetului Municipal pentru Situaţii de Urgenţă va avea loc la ora 11:00, online. După cum am precizat şi până acum, vor fi discutate două lucruri, şi anume sălile de spectacol şi restaurantele deschise la interior în proporţie de 30 la sută din numărul de locuri disponibile. Deschiderea sălilor de spectacol şi a restaurantelor la interior este scenariul din hotărârea de guvern”, a precizat prefectul Capitalei.

Măsuri de relaxare în București: Sălile de spectacol și restaurantele s-ar putea redeschide de luni

Hotărârea adoptată de Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă din Bucureşti va intra în vigoare de luni, ora 00:00.

„Fiecare se poate organiza de luni încolo să deschidă sălile de spectacol şi restaurantele la interior şi doar în proporţie de 30%”, a mai precizat Alin Stoica.

Ultimele informații transmise de Grupul de Comunicare Strategică arată că Bucureștiul a înregistrat vineri, 30 aprilie, o rata de infectare cu SARS-CoV-2 de 2,98 cazuri la mia de locuitori iar sâmbătă 2,86 . Capitala a ieșit din scenariul roșu şi niciun județ din țară nu se mai află în acest scenariu.

Și Raed Arafat a vorbit recent despre situația epidemiologică din România și din București subliniind că numărul de cazuri COVID-19 din România a fost redus iar în perioada de creștere nu s-a implementat măsura extremă a lockdown-ului.

Ce măsuri s-ar putea implementa în București

  • activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/ sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, este permisă fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 6,00 – 22,00, dacă incidenţa cumulată la 14 zile din judeţ/ localitate este mai mare de 1,5 şi mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori;
  • organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/ sau concerte sunt permise cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spaţiului, dacă incidenţa cumulată la 14 zile din judeţ/ localitate este mai mare de 1,5 şi mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.
Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Gabriel Cotabiță ar urma să fie incinerat marți! Ce dezvăluiri a făcut prietenul lui, Iulian...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
FT: Independenţa militară de SUA, o discuţie din ce în ce mai aprinsă în cadrul...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dispar bancomatele. Schimbare totală pe piața bancară. Cum vei mai retrage bani
Amestecul Rusiei în alegerile din România. Poziţia lui Georgescu față de Ucraina dă de bănuit
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
TikTok „s-a trezit” după alegerile din România și lansează o campanie împotriva dezinformării