Medic la „SPITALUL GROAZEI”, din Botoșani, către protestatari: „Țipați ca niște animale!” / Oamenii vor dreptate pentru Alexandra
În Botoșani, oamenii au ieșit la proteste zilnic după moartea Alexandrei, cerând să se facă dreptate în cazul tinerei gravide care a fost lăsată să moară de cadrele medicale de la spitalul din localitate.
La unul dintre aceste proteste, mulțimea a fost „înfruntată” de un medic, iar modul în care Carmen Zaboloteanu se adresează oamenilor arată câtă empatie există în personalul medical.
Protestatarii, jigniți de un cadrul medical
Carmen Zaboloteanu este medic neonatolog la Spitalul Județean Botoșani și a fost înregistrată cu telefonul mobil în timp ce îi jignește pe protestatari.
Câteva sute de persoane s-au strâns în fața spitalului cerând demisia celor responsabili de tragica moarte a Alexandrei. Numele tinerei lăsate să agonizeze până a decedat a fost scandat de botoșănenii revoltați – „Alexandra! Alexandra”, „Rușine, rușine, rușine să vă fie!”.
La protest au luat parte sute de mămici, ieșite pe stradă cu copii de toate vârstele. S-a pornit în marș din fața Maternității și s-a mers până la Prefectură.
La un moment dat, în fața protestatarilor a venit Carmen Zaboloteanu, doctor neonatolog. În încercarea de a discuta cu protestatarii, medicul le-a spus oamenilor furioși – „Țipați ca niște animale”.
Jignirile medicului Carmen Zaboloteanu au fost filmate de protestatari, care au trimis imaginile jurnaliștilor de la botosani24.ro.
Colegiul Medicilor din România a anunțat că instituţia s-a autosesizat, prin colegiile teritoriale din Botoşani şi Gorj, şi face anchete disciplinare cu privire la medicii implicaţi în cazul de la Maternitatea „Mavromati”, din Botoşani, unde o tânără cu sarcina oprită din evoluţie a murit după ce nimeni nu a îngrijit-o vreme de șapte ore.
De asemenea, instituția s-a autosesizat și în cazul Spitalului din Târgu Jiu, unde o femeie gravidă în luna a noua a fost operată de eventraţie.
Anunţul Colegiului este făcut după ce, anterior, ministrul Sănătăţi, Alexandru Rafila declarase că, în cazul Botoşani, ministerul a trimis sesizări mai multor instituţii, inclusiv Colegiului Medicilor Botoşani.
Decesul a survenit ca urmare a neglijenței medicilor
Actul constatator al decesului Alexandrei, mămica cu trei copii care a murit la spitalul din Botoșani, pare să cimenteze suspiciunile de malpraxis atât ale echipei medicale de gardă din acea noapte, dar și a medicului curant al tinerei. Din actul oficial rezultă nu mai puțin de două afecțiuni severe, care, fiecare în parte, ar fi putut cauza decesul în cazul în care nu ar fi fost tratate responsabil și profesionist din timp.
Femeia era însărcinată pentru a patra oară, de data aceasta în 14 săptămâni. Avea sângerări și dureri mari în zona abdominală. A fost dusă cu ambulanța la spital și investigată. Personalul medical ar fi ajuns la concluzia că nu se impunea încă evacuarea sarcinii – în ciuda durerilor mari și a sângerării de care se plângea Alexandra. În plus, s-ar fi observat că sarcina s-a oprit din evoluție.
După șapte ore petrecute în Maternitate, fără evacuarea sarcinii și în ciuda rugăminților Alexandrei de a se interveni pentru că nu mai suporta durerile, tânăra a decedat, vineri dimineață, 17 august 2023, în jurul orei opt, în urma unei hemoragii masive.
Drama Alexandrei a fost intens mediatizată, ceea ce a pus conducerea Spitalului și autoritățile la lucru, până la nivel central.
Chiar înainte de declanșarea anchetei oficiale, echipa medicală de pe Secţia Obstetrică – Ginecologie 1 a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) „Mavromati”, care erau de serviciu în noaptea de 17 spre 18 august, a fost suspendată din activitate.
Apoi, luni, inspectorii sanitari din cadrul Direcției de Sănătate Publică Botoșani au efectuat verificări cu privire la respectarea normelor legale în ceea ce privește conformitatea actului medical. „În urma analizei informațiilor primite au fost solicitate verificări suplimentare instituțiilor competente, conform legii, pentru modul de asigurare a asistenței medicale, respectiv Colegiul Medicilor Botoșani și Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate (ANMCS). De asemenea a fost sesizat și Inspectoratul Județean de Poliție Botoșani pentru a efectua cercetări în această cauză” anunță în primă fază inspectorii.
Tot luni, ministrul Sănătății, Rafila, constituit un grup de lucru interdepartamental pentru a face lumină în acest caz teribil.
Alexandra Ivanov a fost condusă pe ultimul drum luni, 21 august. Predica de după slujbă a fost rostită de un preot arhimandrit din cadrul Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, părintele Nicodim Petre.