Metoda „Accidentul” a lăsat o bătrână de 80 de ani, din Reghin, fără economiile de-o viață. Unde au ajuns, într-un final, banii
Poliţiştii din Reghin au identificat şi reţinut un bărbat din Craiova care, folosindu-se de metoda „Accidentul”, ar fi solicitat şi obţinut de la o femeie de 80 de ani peste 3.000 de euro.
Potrivit IPJ Mureș, fapta s-ar fi petrecut în ultima zi a anului trecut.
Cum a fost păcălită bătrâna
Concret, la data de 31 decembrie, un bărbat s-ar fi prezentat la locuinţa unei femei, de 80 de ani, din Reghin, care i-ar fi înmânat 3.000 de euro şi 3.000 de lei, după ce acesta i-ar fi comunicat că fiul ei are nevoie de o operaţie urgentă, în urma producerii unui accident rutier.
La aceeaşi dată, poliţiştii de investigaţii criminale din Reghin l-au identificat pe cel în cauză, fiind vorba de un bărbat, de 38 de ani, din Craiova. Persoana bănuită a fost reţinută pentru 24 de ore, iar prejudiciul, recuperat în totalitate.
Cercetările sunt continuate sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Reghin.
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mureş recomandă populaţiei să nu dea curs instrucţiunilor primite telefonic de la persoane necunoscute care pretind că reprezintă rudele „implicate în accidentul rutier” şi să verifice dacă situaţia de urgenţă este reală, sunând ruda până răspunde.
De asemenea, nu trebuie să fie efectuat niciun transfer bancar şi nu trebuie înmânaţi bani unor persoane necunoscute sau să fie lăsate sume de bani în locuri indicate de cei care solicită acest lucru telefonic sub diferite pretexte.
În astfel de cazuri cetăţenii trebuie să sune la Poliţie, la numărul de urgenţă 112 sau la unitatea de poliţie pe raza căreia locuiesc, să spună despre ce este vorba, să se intereseze de existenţa unui astfel de accident rutier şi procedura legală în situaţii de acest gen.