Ministerul Muncii, precizări pentru pensionari: „PENSIILE sub 2.000 de lei nu sunt impozitate”
Ministerul Muncii a transmis, sâmbătă, o serie de precizări legate de impozitarea pensiilor, subliniind că modificările au apărut doar în cazul pensiilor de serviciu.
„Nimic nu s-a schimbat în impozitarea pensiilor contributive în 2024! Mai exact, pensiile sub 2.000 de lei nu sunt impozitate. Impozitul este de 10% din diferența ce depășește 2.000 de lei. De exemplu, o pensie de 2.800 de lei este impozitată cu 80 de lei. O pensie de 4.000 de lei este impozitată cu 200 de lei”, au transmis oficialii Ministerului Muncii.
Și Casa Națională de Pensii Publice a subliniat recent că venitul impozabil lunar din pensii se stabilește prin deducerea din venitul din pensie a sumei neimpozabile lunare de 2.000 lei, astfel că veniturile lunare din pensii sub nivelul de 2.000 lei NU sunt supuse impozitării cu 10%.
Datele CNPP – de la nivelul lunii decembrie 2023 – arată 2.846.024 de pensionari din totalul de 4.767.424 din sistemul asigurărilor sociale au pensii de sub 2.000 de lei.
Câți români beneficiază de pensii de serviciu
Conform sursei citate, schimbări au apărut în privința pensiilor de serviciu calculate în baza unor legi speciale.
„Aici avem ca temei Legea nr. 282/2023 care a revizuit pensiile de serviciu și le-a apropiat de principiul contributivității. A fost introdusă impozitarea graduală a părții necontributive. Inclusiv pentru pensiile aflate în plată”, se arată în informarea transmisă.
Astfel, este vorba de ouă plafoane:
– 20% pentru partea necontributivă mai mare decât salariul mediu brut
– 15% pentru partea necontributivă mai mare decât salariul mediu net, dar mai mică decât salariul mediu brut.
Cei mai mulți beneficiari de pensii de serviciu fără contributivitate sunt foștii judecători și procurori, care încasează și cei mai mulți bani, în medie 22.502 lei pe lună, potrivit CNPP.
Câştigul salarial mediu net utilizat la calculul impozitului pe venitul din pensii de serviciu este de 4.426 lei, potrivit CNPP.
Indemnizaţia socială pentru pensionari este de 1.281 lei, din 1 ianuarie 2024.
Persoanele fizice, cu venituri din pensii beneficiază de asigurare în sistemul asigurărilor sociale de sănătate fără plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate.