Ministrul Muncii anunță controale drastice în primării: „Ne confruntăm cu o situație stranie”

Ministrul Muncii anunță controale drastice în primării: „Ne confruntăm cu o situație stranie”
Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Raluca Turcan / Sursă FOTO: Eduard Vînătoru - Mediafax Foto
Publicat: 17/01/2021, 08:10

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, solicită inspectorilor să controleze anchetele sociale ale primăriilor, verificare care nu a mai avut loc în ultimii doi ani de zile. Turcan a precizat într-o postare pe Facebook Turcan că respectă munca funcționarilor din primării, dar Inspecția socială trebuie să se aigure că datele din cadrul acestor anchete sunt corecte.

Turcan: „Inspecţia Socială trebuie să se asigure că datele sunt cele corecte”

„Am cerut colegilor din Agenţie, celor din Inspecţia Socială, reluarea verificărilor anchetelor sociale ale primăriilor. Sunt doi ani de zile de când astfel de controale nu au mai avut loc. Am un deosebit respect pentru munca funcţionarilor din asistenţă socială a primăriilor, ştiu că uneori lipsa personalului le îngreunează situaţia, însă cred că Inspecţia Socială trebuie să se asigure că datele sunt cele corecte. De altfel, la nivel de guvernare, i-am asigurat pe români că cei care pur şi simplu nu vor să muncească nu o să mai fie duşi în spate de oamenii harnici”, a scris Raluca Turcan, pe pagina sa de Facebook, după întâlnirea cu şefii instituţiilor sibiene din subordinea Ministerului Muncii.

Turcan: „Ne confruntăm cu o situație stranie”

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, afirmă că a sesizat „o situaţie stranie” a beneficiarilor moştenitori care nu mai trăiesc în România.

La nivel naţional – deci şi la Sibiu – ne confruntăm cu o situaţie stranie la evaluarea căreia încă lucrăm: aceea a beneficiarilor (în general beneficiari-moştenitori) care nu mai trăiesc în România. La Sibiu, pe una dintre prevederile legale, 80% dintre posibilii beneficiari se află în afara graniţelor ţării. Aceştia nu au domiciliul în România şi, uneori, nici cetăţenie. Sper că o analiză corectă bazată pe datoria morală a statului şi raportată la efortul bugetar să ne ajute ca la nivel guvernamental să conturăm o decizie cât mai curând”, a mai menţionat ministrul Raluca Turcan.

Totodată, Raluca Turcan a data sigurări că vor fi plătite alocaţiile majorate.

„M-am asigurat, de asemenea, astăzi, că alocaţiile vor intra în plată la nivelul majorat în luna februarie şi am solicitat tuturor colegilor opinii cu privire la stimularea reinserţiei în muncă a proaspetelor mame. Cred că încurajarea revenirii cât mai devreme la serviciu după naştere poate reduce neplăcerile de tot felul, poate contribui la previzionările angajatorului şi poate reduce deprofesionalizarea. Fireşte, măsura rămâne opţională, dar cred că poate fi mai bine stimulată şi în acest sens am solicitat puncte de vedere colegilor de la Sibiu”, a mai arătat Raluca Turcan.

.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara....
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Ce se întâmplă cu pensiile românilor după ce Guvernul a rămas fără fonduri! Cu ce...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Statul îți IA BANII. Românii n-au dreptul la ei, deși i-au câștigat corect. Nu poți...
Calendarul pensiilor în luna decembrie. Când vin banii. Schimbare anunțată de Ministerul Muncii
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
1 din 10 copii, victimă a violenței în primele două luni ale anului școlar