Misterul orașului din România care nu mai are niciun caz de COVID, dar acum câteva zile se pregătea de CARANTINĂ
În timp ce numărul de infectări cu noul coronavirus a explodat în toată țara, un oraș din judeţul Iaşi nu mai are, în „mod miraculos”, niciun caz de îmbolnăvire raportat.
Este vorba de localitatea Hârlău, unde s-a trecut de pe o zi pe alta de la o incidenţă de aproape trei, care ducea oraşul în scenariul roşu, la… zero. Potrivit auotrităților locale, toţi cei diagnosticaţi cu COVID-19 s-au însănătoşit brusc, relatează Digi 24.
La fața locului regulile nu există
Potrivit sursei citate, la fața locului regulile sunt aproape inexistente, iar masca se poartă mai degrabă sub bărbie sau cel mult sub nas.
Explicaţia autorităţilor pentru faptul că incidenţa a scăzut brusc până la zero cazuri este că au existat 40 de cazuri în ultimele două săptămâni, dar s-au însănătoşit în acelaşi timp.
Între timp, la nivel național cazurile explodează de la o zi la alta.
Aproape 10.000 de cazuri raportate sâmbătă
Până sâmbătă, 7 noiembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 296.999 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
201.114 pacienți au fost declarați vindecați.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 9.937 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv