Nici o mașină nu mai poate circula pe piața auto fără RAR Auto Pass. Ce spune noua lege a kilometrajului
Legea referitoare la Registrul electronic al istoricului vehiculelor rutiere înmatriculate sau înregistrate în România a fost promulgată de președinte. E vorba de informațiile obţinute de către Registrul Auto Român cu ocazia prestațiilor efectuate, care implică identificarea vehiculului rutier, sau cu ocazia Inspecției Tehnice Periodice. La vânzarea autoturismului, proprietarul va fi obligat să solicite RAR documentul RAR Auto Pass, din care să rezulte cu certitudine numărul real al kilometrilor parcurși de mașină de la ieșirea de pe poarta uzinei. În cazul în care nu există informații anterioare referitoare la istoricul mașinii, RAR va elibera un document special care să ateste acest lucru. Falsificarea kilometrajului este infracțiune și poate fi pedepsită cu închisoare până la un an.
Registrul istoricului vehiculelor rutiere va fi constituit cu ocazia efectuării inspecției tehnice periodice în cadrul reprezentanţelor RAR sau al stațiilor de inspecţie tehnică periodică autorizate, din informațiile transmise RAR de către atelierele pentru inspecția tahografelor și/sau a limitatoarelor de viteză autorizate, din informațiile transmise RAR de către operatorii economici autorizați care desfășoară activități de reparaţii, de întreținere, de reglări funcţionale, de modificări constructive şi de reconstrucţie a vehiculelor etc.
Închisoare pentru falsificarea kilometrajului
Este interzisă manipularea odometrului unui autovehicul – kilometrajul, cum este cunoscut de popor – precum și solicitarea manipulării odometrului sau orice acțiune de natură să influențeze înregistrarea exactă a numărului kilometrilor parcurși de un autovehicul. Fapta constituie infracțiune și poate fi pedepsită cu închisoare până la un an, prevede legea.
Stațiile de inspecţie tehnică periodică autorizate, precum și atelierele pentru inspecția tahografelor și/sau a limitatoarelor de viteză autorizate sunt obligate să transmită către RAR, cu ocazia fiecărei inspecții efectuate, informaţii referitoare la numărul de identificare al autovehiculului şi valoarea citită a indicaţiei odometrului autovehiculului supus inspecției.
Este interzisă introducerea pe piață, punerea la dispoziție sau utilizarea de echipamente, programe informatice și de servicii conexe pentru manipularea odometrelor vehiculelor rutiere. Constituie contravenţii sau infracțiuni falsificarea kilometrajului sau a datelor în RAR Auto Pass. Amenzile pot ajunge până la 30.000 de lei.
Obligațiile firmelor autorizate
De asemenea și operatorii economici autorizați sunt obligați:
- să transmită către RAR, cu ocazia fiecărei prestaţii efectuate, informaţii referitoare la numărul de identificare al autovehiculului şi valoarea citită a indicaţiei odometrului autovehiculului supus prestaţiei în cauză;
- să transmită către RAR informații legate de repararea și/sau înlocuirea odometrului din dotarea autovehiculelor, inclusiv valoarea indicației acestuia înainte de intervenție, cât și după intervenția efectuată;
- să transmită informații către RAR referitoare la numărul de identificare al vehiculului, precum și la principalele operații de reparații pentru toate vehiculele rutiere la care au fost efectuate reparații în urma unor evenimente care au produs avarii grave la sistemul de direcție, sistemul de frânare, structura de rezistenţă a caroseriei ori a șasiului sau la alte sisteme de siguranță activă ori pasivă.
Istoric contra cost
Românii pot solicita RAR, contra cost, informații complete referitoare la autoturismul, motocicleta, camionul, autobuzul etc pe care vor să îl achiziționeze. În cazul în care în registru nu sunt disponibile informații referitoare la vehiculul rutier respectiv, în locul certificatului „RAR AutoPass”, RAR va emite gratuit un document prin care se va menționa această situație.
Citiți AICI textul complet referitor la Registrul electronic al istoricului vehiculelor rutiere.