Noi scumpiri la pompă. Cât costă 1 litru de motorină
În decurs de numai o săptămână, carburanții s-au scumpit de cinci ori! Prețul unui litru de motorină a ajuns să treacă de 9 lei, iar benzina se apropie de 8 lei/litrul.
Potrivit Antena 3, care a comparat prețurile, cea mai scumpă motorină se vinde în Timișoara.
Motorina se vinde cu 9 lei litrul
Sunt noi scumpiri la pompă, pe care cel mai puternic le resimt cetățenii de rând.
Dacă motorina a trecut de 9 lei, benzina s-a scumpit și ea cu 20 de bani. Cel mai ridicat preț pentru un litru de motorină îl găsim în Timișoara – 9,04 lei. Nici în București nu este cu mult mai bine, ba chiar putem spune că stațiile din Capitală vin tare din urmă. Aici, motorina se vinde cu 9,01 lei/litrul, preț care a crescut de la 1 octombrie cu aproape 60 de bani! La începutul acestei luni, un litru de motorină costa 7,95 lei.
În ceea ce privește benzina, aici creșterea este de aproape 50 de bani în doar 23 de zile. La 1 octombrie, 1 litru de benzină costa 6,60 lei, iar acum este 7,05 lei.
Comparând prețurile, pentru un plin de 50 de litri de motorină plăteam la 1 octombrie cu 28 de lei mai puțin decât în prezent. Și la benzină este la fel – azi, 23 octombrie, plătim cu 22 de lei mai mult decât la începutul lui octombrie (352 lei față de 330 lei la 1 octombrie).
Analiștii susțin că diferența este atât de mare între un litru de benzină și unul de motorină pentru că România nu produce suficientă motorină astfel încât să acopere totalul necesar. În schimb, la benzină, situația este exact inversă. Guvernul României a decis la sfârșitul lunii septembrie să continue cu măsura aplicării unei reduceri de 50 de bani pentru fiecare litru de carburant. Jumătate din sumă este acoperită de către stațiile PECO, iar restul, de Guvern. Reducerea este valabilă până la sfârșitul anului, 31 decembrie 2022.