O BADANTĂ româncă de 52 de ani, reclamată la poliție și concediată! Ireal ce le-a făcut italienilor la care muncea
Uneori, munca în Italia, ca badantă, nu este exact ceea ce te-ai aștepta. Multe românce s-au lămurit de asta, cum la fel de adevărat este și că o parte dintre ele au atras atenția Poliției în urma prestației avute.
Este cazul unei îngrijitoarea în vârstă de 52 de ani, care a fost reclamată chiar de fiul bătrânilor pe care îi îngrijea.
Sau, măcar se presupune că făcea asta…
Concret, scrie stiridiaspora.ro, polițiștii din Sesto Fiorentino au intervenit sâmbătă, 2 septembrie, în jurul orelor 13:30, când o bătrână din localitate, în vârstă de 90 de ani, și-ar fi pierdut răbdarea cu românca angajată ca badantă.
Aceasta din urmă ar fi petrecut prea mult timp stând pe telefon în loc să aibă grijă de soțul bătrânei, un bărbat imobilizat în scaun cu rotile, conform sursei citate.
Scoasă din sărite de atitudinea femeii care se presupune că ar fi trebuit să aibe grijă de ei, bătrâna i-a luat româncei telefonul mobil și i l-a aruncat.
Gestul a scos-o din sărite pe badantă, care nici mai mult, nici mai puțin a sărit să o bată pe pe bătrână, provocându-i vânătăi pe antebrațe. Mai mult, românca și-a îndreptat furia și împotriva italianului, care era imobilizat. Zdruncinat serios, veteranul a căzut din scaunul cu rotile, suferind câteva răni ușoare.
La sosirea la fața locului a carabinierilor, el le-a spus oamenilor legii că a fost pălmuit de româncă, care l-a atacat violent și, în căderea din scaunul rulant, i-a provocat o lovitură la cap.
Atacați de româncă, bătrânii au reușit, cumva, să-și sune fiul, alertându-l cu privire la cele întâmplate.
Polițiștii au găsit mai multe urme de sânge în casă, semn că italienii s-au luptat cu badanta. Pe lângă plângerea penală făcută pe numele ei, românca s-a ales și cu rezilierea contractului.
În ceea ce-i privește pe cei doi soți italieni, ei au ajuns la camera de urgență a spitalului Careggi. Amândoi sunt în afara oricărui pericol.
La rândul lor, polițiștii continuă cercetările cu privire la cele întâmplate.