O fetiță de doi ani a MURIT, în condiții suspecte, la spitalul din Baia Mare. Copila ar fi prezentat urme de violență pe corp

Publicat: 05 07. 2024, 21:01
Actualizat: 05 07. 2024, 21:34

This browser does not support the video element.

O fetiță, în vârstă de doi ani, a murit la Spitalul Județean din Baia Mare, la scurt timp de la internare. Medicii au alertat Poliția din Maramureș, întrucât copila prezenta posibile urme de violență pe corp.

Moarte suspectă la Spitalul Județean din Baia Mare, unde o fetiță în vârstă de doi ani a decedat la scurt timp de la internare. Autoritățile au demarat o anchetă, după ce medicii au declarat că micuța prezenta leziuni pe corp, ce ar fi putut fi produse prin violență.

”La data de 4 iulie a.c., reprezentanţii unei unităţi spitaliceşti din Baia Mare au sesizat Poliţia Municipiului Baia Mare în legătură cu faptul că o minoră, de 2 ani, care a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, prezenta leziuni fizice. Din primele verificări efectuate s-a stabilit faptul că leziunile s-ar fi putut produce prin violenţă”, a transmis, vineri, IPJ Maramureş.

Mama copilei a fost identificată de oamenii legii. Este vorba de o tânără, în vârstă de 23 de ani, din comuna Apa, judeţul Satu Mare, care locuieşte fără forme legale în Baia Mare.

”În cursul nopţii, minora a decedat. Cadavrul a fost transportat la morga spitalului în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cauzei morţii. În cauză, a fost întocmit dosar penal şi, sub coordonarea procurorului, poliţiştii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunilor de rele tratamente aplicate minorului, lovire sau alte violenţe şi ucidere din culpă”, a mai transmis Poliţioa.

Potrivit www.presasm.ro, pacienta a ajuns în UPU Pediatrie la Spitalul Judeţean Baia Mare, în stare gravă.

”Fetiţa prezenta multiple echimoze la nivelul corpului (…) În sala de operaţii s-a constatat o patologie abdominală gravă respectiv un abdomen acut chirurgical cauzat de o peritonită care a apărut în urma unei rupturi de intestin. Din păcate, pacienta în cursul intervenţiei chirurgicale a avut două stopuri cardio respiratorii, al doilea neresuscitabil”, a declarat, pentru presasm.ro, dr. Lucian Bogdan, director medical Spitalul Judeţean de Urgenţă Baia Mare.

CITEȘTE ȘI:

Scene șocante în Constanța: Un tânăr de 30 de ani a MURIT, după ce și-a înfipt cuțitul în piept de mai multe ori / Suferea de depresie

Mama fetei ucise pe litoral, după CONDAMNAREA la 16 ani a criminalei: ”Nu s-a făcut DREPTATE! Își va reface viața, iar fata mea putrezește în pământ”

Mama băiețelului MORT, din cauza unei intoxicații cu insecticid, declarații, în lacrimi, din spital: „Până a venit ambulanța, el nu mai era conștient”