O nouă generație de medici, la ceremonia de absolvire. Decanul Cătălin Cîrstoiu: „Jurământul lui Hipocrate trebuie să fie parte din ființa lor”
This browser does not support the video element.
Absolvenții Facultății de Medicină a Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București au depus luni oficial jurământul lui Hipocrate, în cadrul unei ceremonii emotionante desfășurate pe Arena Națională.
Sunt 1.400 de tineri absolvenți care au jurat, în cadrul ceremoniei de luni, că sănătatea pacienţilor le va fi o obligaţie sacră, atunci când au rostit într-un glas Jurământul lui Hipocrate, alături de conducerea prestigioasei instituții de învățământ.
„Odată admis printre membrii profesiunii de medic:
Mă angajez solemn să-mi consacru viaţa în slujba umanităţii;
Voi păstra profesorilor mei respectul şi recunoştinţa care le sunt datorate;
Voi exercita profesiunea cu conştiinţă şi demnitate;
Sănătatea pacienţilor va fi pentru mine obligaţia sacră;
Voi păstra secretele încredinţate de pacienţi, chiar şi după decesul acestora;
Voi menţine, prin toate mijloacele, onoarea şi nobila tradiţie a profesiunii de medic;
Colegii mei vor fi fraţii mei;
Nu voi îngădui să se interpună între datoria mea şi pacient consideraţii de naţionalitate, rasă, religie, partid sau stare socială;
Voi păstra respectul deplin pentru viaţa umană de la începuturile sale chiar sub ameninţare şi nu voi utiliza cunoştinţele mele medicale contrar legilor umanităţii.
Fac acest jurământ în mod solemn, liber, pe onoare!”
„Generațiile de absolvenți sunt de la an la an altfel”
Cu această ocazie festivă,Prof. Univ. Dr. Cîrstoiu Cătălin Florin, decanul Facultății de Medicină din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, și-a exprimat speranța că tinerii medici își vor exercita profesia în țară, cu profesionalism, bună credință și empatie față de pacienți.
„An de an, o nouă de generație de medici iese de pe băncile Facultății. Într-o lume în dinamică, generațiile de absolvenți sunt de la an la an altfel. Ei vor face medicină în România, sper, dovedind profesionalism, bună credință și empatie față de pacienți. Jurământul lui Hipocrate trebuie să fie parte din ființa lor, nu doar vorbe rostite la ceas de aniversare”, le-a transmis absolveților Prof. Univ. Dr. Cîrstoiu Cătălin Florin, decanul Facultății de Medicină din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București.
Și rectorul UMFCD București, Prof. Univ. Dr. Viorel Jinga, le-a transmis încurajări tinerilor medici.
„Astăzi, la Facultatea de Medicină – UMFCD, am avut onoarea, bucuria de a fi martori la un nou moment de profundă emoție și semnificație – festivitatea de absolvire a noii generații de medici. Într-o atmosferă solemnă și plină de entuziasm, tinerii noștri absolvenți au rostit jurământul lui Hipocrate, asumându-și cu demnitate și conștiință responsabilitatea de a sluji umanitatea. Aceștia au demonstrat că sunt pregătiți să îmbrățișeze cu onoare și compasiune nobila profesie medicală.
Astăzi, însă, nu sărbătorim doar succesul acestor tineri excepționali, ci și pe cei care au fost în spatele reușitelor lor – părinții. Dragi părinți, fără eforturile, sacrificiile și sprijinul vostru necondiționat, acest moment nu ar fi fost posibil. Ați fost pilonii de susținere, oferindu-le tăria și încrederea necesare pentru a depăși fiecare provocare și obstacol din parcursul lor academic.
În calitate de Rector, vă felicit din toată inima, dragi absolvenți, pentru curajul, determinarea și pasiunea voastră.
Sunteți pregătiți să pășiți într-o carieră care va schimba vieți, iar noi suntem mândri de voi. De asemenea, adresez mulțumiri și felicitări sincere părinților, pentru că au crescut acești tineri extraordinari, care de astăzi vor fi ambasadori ai excelenței medicale.
Vă urez tuturor mult succes în noul drum pe care îl începeți!”, a fost mesajul rectorului UMFCD.
Anul universitar 2023-2024 a început la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti cu 13.460 de studenți, dintre care 2.686 au trecut prima oară pragul celei mai vechi și mai titrate instituții de învățământ superior medical românesc.
Din totalul de 13.460 de studenți, 11.916 studenți au fost înscriși la studiile de licență, 168 în programele de master, iar 1.376 la studiile universitare de doctorat, toți aceștia fiind instruiți de 2.134 de cadre didactice universitare.