Orașul din România care redeschide restaurantele și cinematografele. Unde a fost luată decizia

Publicat: 01 12. 2020, 21:00
Actualizat: 01 12. 2020, 21:20
Orașul din România care redeschide restaurantele și cinematografele. Cum e posibil așa ceva / Sursa FOTO: https://www.needpix.com

Orașul din România care redeschide restaurantele și cinematografele. Dacă vă întrebați cum e poisibil așa ceva, ei bine, aflați că  la Focșani s-a înregistrat de două săptămâni o rată de infectare sub pragul stabilit de Centrul national de supraveghere si control al bolilor transmisibile.

Astfel, fiindcă în ultimele două săptămâni Focșanii înregistrează un număr de 2,34 cazuri confirmate la mia de locuitori, pe Milcov se redeschid restaurantele, cafenelele, cinematografele şi sălile de spectacole.

Focșani, oraș sub rata de infectare de 3 la mia de locuitori

Scădere impresionantă a ratei de infectare, astfel că, cel puțin pentru următoarele 14 zile, în Focșani se vor redeschise activităţile din interiorul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi sălilor de concerte. Totodată, se va putea merge la restaurante şi cafenele.

Însă, chiar și așa, nu trebuie să fie depăşită 30% din capacitatea maximă spațiilor respective, informează autoritățile locale.

Iată că simţul civic de care au dat dovadă cetăţenii din Focșani se reflectă în scăderea numărului de infectări cu virusul SARS-COV-2, timp în care mai multe oraşe din ţară se confruntă cu o creştere alarmantă a numarului de îmbolnăviri şi decese cauzate de noul coronavirus.

Primarul Cristi Valentin Misăilă mulţumeste în mod public focşănenilor pentru respectarea măsurilor luate de către autorităţi şi atenţionează asupra necesităţii respectării acestora şi în continuare. Totodată, edilul Municipiului Focşani mulţumeste cadrelor medicale, dar şi tuturor celor care sunt, zi de zi, în prima linie a “războiului” cu acest virus perfid şi ucigaş, eforturile lor făcând posibila relaxarea restricţiilor impuse de autorităţi”, transmite Primăria Focşani, prin intermediul unui comunicat.