ORDIN. Ministerul Educației, instrucțiuni pentru învățarea online. Prezența la cursuri a elevilor și profesorilor, monitorizată de școli

ORDIN. Ministerul Educației, instrucțiuni pentru învățarea online. Prezența la cursuri a elevilor și profesorilor, monitorizată de școli
PLATFORMĂ online pentru elevi şi profesori cu titlurile importante din literatură
Publicat: 22/04/2020, 13:36
Actualizat: 22/04/2020, 13:37

Ministerul Educației și Cercetării a anunțat, miercuri, că a fost emis ordinul de ministru privind instrucțiunea de organizare a procesului educațional pe perioada suspendării cursurilor. Școlile sunt închise începând din 11 martie, în contextul măsurilor de gestionare a răspândirii noului coronavirus.

La aproape o lună și jumătate de la prima decizia de supendare a cursurilor în România, prelungită ulterior, Minsterul Educației și Cercetării a anunțat, miercuri, emiterea ordinului de ministru privind instrucțiunile pentru crearea și/sau întărirea capacității sistemului de învățământ preuniversitar prin învățare on-line. Documentul precizează măsuri specifice pentru desfășurarea procesului de învățare on-line din învățământul preuniversitar.

„Prezența online la cursuri a elevilor și a cadrelor didactice va fi monitorizată de unitățile de învățământ, iar toate informațiile relevante pentru susținerea și îmbunătățirea accesului la învățare vor fi completate în Sistemul Informatic Integrat al Învățământului din România (SIIIR). Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație (CNPEE) va elabora analize semestriale privind accesul elevilor, cadrelor didactice și al unităților de învățământ la resurse pentru învățarea on-line”, a transmis Ministerul Educației, miercuri, printr-un comunicat de presă.

Conform instituției, Ministerul Educației și Cercetării pune la dispoziția cadrelor didactice, elevilor și părinților o colecție de resurse necesare continuării învățării în mediul on-line. Portalul Digital existent pe educred.ro centralizează platforme de învățare și resurse educaționale deschise, inclusiv tutoriale și alte materiale de învățare destinate formării și susținerii cadrelor didactice.

Potrivit documentului, Ministerul Educației și Cercetării poate decide, în cazuri justificate, și pe baza unor instrucțiuni emise în prealabil, ca evaluarea la anumite discipline/module să fie realizată on-line. Tot în cadrul acestei instrucțiuni se specifică și responsabilitățile inspectoratelor școlare, ale unităților de învățământ preuniversitar, ale profesorilor, elevilor și părinților.

„Inspectoratele școlare în colaborare cu unitățile de învățământ și cu autoritățile locale vor identifica soluții pentru asigurarea echipamentelor informatice și a conectării la internet a unităților de învățământ. Toate datele privind desfășurarea procesului de predare-învățare-evaluare online vor fi raportate periodic Ministerului Educației și Cercetării”, a anunțat MEC.

„În cadrul instrucțiunii elaborate de Ministerul Educației și Cercetării, unitățile de învățământ vor verifica și monitoriza modul în care sunt transpuse în practică activitățile suport pentru învățarea on-line. Conducerea fiecărei unități de învățământ va sprijini accesul cadrelor didactice la platforme educaționale, iar împreună cu învățătorii, profesorii diriginți și cadrele didactice se va organiza un program săptămânal care include activități de învățare on-line pentru fiecare disciplină de studiu”, se arată în comunicatul instituției.

Documentul elaborat de Ministerul Educației și Cercetării prevede și o serie de activități pe care cadrele didactice trebuie să le desfășoare în cazul suspendării cursurilor în unitățile de învățământ.

Instrucțiunea pentru crearea și/sau întărirea capacității sistemului de învățământ preuniversitar prin învățare on-line mai prevede și faptul că la reluarea activității de predare-învățare-evaluare în unitățile de învățământ, activitatea suport pentru învățarea on-line poate fi valorificată de cadrul didactic prin calificativ sau notă cu acordul elevului sau al părintelui/tutorelui legal.

Potrivit Ministerului Educației, unitățile de învățământ vor realiza planuri de recuperare și planuri remediale pentru elevii care în perioada suspendării cursurilor nu au putut participa, din motive obiective, la activitățile de învățare on-line. Acestea vor fi aplicate imediat după reluarea cursurilor.

Madalina Prundea
Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Viktor Orban le spune opozanților să se mute în România. „Când vă întoarceți, putem vorbi”....
A aflat că soția îl înșală, chiar în timpul filmărilor Asia Express: `Vreau să divorțez`
Cum e ca socru Ion Țiriac! Sorana Cîrstea, iubita fiului său, a dezvăluit latura mai...
Unde se termină viața și unde începe moartea. Ce a descoperit un medic care a...
Elodia trăiește?! Mama lui Cristian Cioacă șochează! Unde ar fi nora ei, de fapt?!
Doi soți au cumpărat o casă veche în Franța și au făcut o descoperire uluitoare...
Buni de plată, fără armată și cu rusa limbă oficială de stat. Cum arată „planul...
Ce a pățit Marian Godina în timpul unei percheziții. Ce obiect a găsit pe noptiera...
Dieta STRICTĂ pe care o respectă Maia Sandu. Ce mănâncă zilnic președinta Republicii Moldova, pentru...
Ce salariu are un român din Germania, după 6 ani de muncă: "E corectă viața?...
Lunetiști, drone și gard de sârmă ghimpată. Măsuri de înaltă securitate în Maricopa, comitatul care...
Jurnalista Rodica Sărmaș Furnea a murit într-un tragic accident rutier, la Dumbrăvioara. Avea doar 54...
Accident teribil pe DN15! Vedeta a murit pe loc
După câți KM se schimbă plăcuțele de frână. Care sunt primele semne de uzură și...
Alegeri prezidenţiale în SUA 2024: Votul care va decide viitorul SUA şi al lumii. Donald...
OZN văzut în BUCUREȘTI?! Un fost oficial de la Pentagon a dezvăluit că...
Mama lui Cristian Cioacă spune adevărul după 17 ani. Unde se află Elodia
Florin Salam, dispariție misterioasă. Puțini mai știu de manelist
Maria Popovici a devăluit ce i-a revenit în urma partajului: „Farfuriile sunt la mine toate...”
Cine sunt cele patru victime decedate în accidentul de pe DN15. Cele două familii erau...
Gabriela Cristea, reacție dură pe rețelele de socializare. “Voi știți cât muncesc eu sau cât...
De ce a amânat Virgil Ianțu să se căsătorească cu mama fiicei sale. După 22...
BANCUL ZILEI. – Bulă, de acum o să înveți 25 de ore pe zi!
O gaură neagră „înfometată” se hrănește de 40 de ori mai rapid decât limita teoretică