Peste 1.700 de oameni nu au înțeles nici acum cât de gravă este situația și nu au respectat interdicțiile de circulație impuse noaptea, prin ordonanță militară. Drept urmare, polițiștii și jandarmii i-au amendat.
În București polițiștii au amendat până la ora șase dimineața 188 de persoane cu sume cuprinse între 100 și 5.000 de lei.
Un bărbat din Maramureș care ieșise să-și ia pâine noapte a fost amendat de către poliție.
Polițist: „Cunoașteți ordonanța militară?”
Șofer: „Nu.”
Polițist: „Prezentați documentele.”
Șofer: „Am greșit cu ceva?”
Polițist: „Nu ați greșit. Trebuia să cunoașteți că între 22.00 și 6.00 e interzisă circulația.”
Șofer: „Dar voiam să merg să-mi iau pâine.”, scriu Știrile PRO TV.
Ordonanța Militară nr.3 prevede extinderea restricţiilor de circulaţie a persoanelor şi între orele 6,00 – 22,00, cu unele excepţii. Totodată, ordonanţa militară mai prevede că persoanele care au vârsta de peste 65 de ani vor putea părăsi locuinţele doar între orele 11 şi 13, de asemenea, cu excepţii.