Ce a pățit un MECANIC de la Metrorex care și-a luat copilul în cabină și l-a ținut în brațe în timp ce manevra metroul. L-a pârât un coleg ”de treabă”
Un mecanic de la Metrorex a fost pârât de un coleg că și-a primit copilul în cabină, în timp ce se afla de serviciu. Potrivit surselor Gândul, mecanicul și-a ținut copilul în brațe, în timp ce manevra trenul de metrou. Angajatul Metrorex este cercetat disciplinar și așteaptă să-și primească pedeapsa.
Totul s-a petrecut într-o zi de sâmbătă, pe o magistrală a metroului bucureștean. Un mecanic care se afla pe tură în acea zi a primit vizita soției și a copilului la locul de muncă.
Copilul, în vârstă de câțiva anișori, s-a bucurat extrem de tare când și-a văzut părintele conducând trenul imens, prin tunelurile întunecate. Mecanicul nu a putut rezista tentației și a invitat copilul în cabină.
„L-a luat în brațe, pe scaun, și au plecat din stație. A fost văzut de un coleg mai «sifonar», cum se spune mai pe la periferie, și l-a dat «pe țeavă» la conducere. Un coleg «de treabă». Asta era marea problemă la metrou, că un mecanic și-a plimbat copilul în cabină”, au precizat surse Metrorex, pentru Gândul.
Surse Metrorex: „Nu a comis o faptă gravă”
Mecanicul pârât la conducere este acum cercetat disciplinar pentru „introducerea unei persoane străine în cabină”. Acesta așteaptă acum să fie sancționat.
„Sperăm să primească doar un avertisment, pentru că nu a făcut nicio faptă gravă”, au spus sursele citate.
În cel mai rău caz, mecanicul ar putea primi o sancțiune financiară, respectiv o tăiere din salariu.
Colegul „sifonar”, cercetat și el
Colegul care a făcut sesizarea la conducerea Metrorex este și el cercetat disciplinar.
„Acum a ajuns și el să fie anchetat, după ce a avut niște abateri disciplinare. Asta ni se pare absurd, ca tu să ai probleme disciplinare, dar să faci sesizări împotriva colegilor”, au mai spus, pentru Gândul, sursele din Metrorex.
O eventuală sancțiune a mecanicului care și-a primit copilul în cabină ar putea veni într-un context în care nemulțumirile în subteran sunt destul de mari.
De la 1 octombrie a expirat Contractul Colectiv de Muncă, iar sindicatul Metrorex și conducerea companiei nu au reușit să ajungă la un consens, după mai multe runde de negocieri.
Foto: Mediafax
Citește și:
Anchetă Metrorex. Un mecanic de tren este acuzat că a condus băut
Au căzut primele capete după ACCIDENTUL de la metrou. „Doi directori sunt deja înlocuiți