Un bărbat în vârstă de 46 de ani urmărit pentru spargeri de locuinţe în Portugalia, a fost prins de poliţiştii de frontieră la Stânca, județul Botoșani.
Persoana în cauză are dublă cetățenie, bulgară și moldovenească.
Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Stânca au depistat şi reţinut cetăţeanul cu dublă cetăţenie, bulgară şi moldovenească, căutat de autorităţile din Portugalia pentru săvârşirea infracțiunii de furt calificat, pe teritoriul acestui stat.
Acesta s-a prezentat, marți seara, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca- ITPF Iaşi, pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în România, ca pasager într-un autocar.
La controlul de frontieră, polițiștii au constatat că pe numele bărbatului este emisă o alertă de punere în aplicare a unui mandat de arestare de către autorităţile portugheze, la data de 24 iulie, acesta fiind cercetat pentru săvârşirea de infracțiuni contra proprietăţii, respectiv furt calificat de bijuterii, ceasuri şi alte obiecte de valoare, prin spargeri date în locuinţe, infracţiuni săvârşite pe teritoriul Portugaliei.
Bărbatul a fost predat Poliției Botoşani în vederea luării măsurilor legale ce se impun.