Pierpaolo a părăsit Italia și s-a mutat în satul Plopșoru cu nevasta lui româncă și cu cei 3 copii. Cum a fost umilit italianul de primarul comunei
Situație la limita incredibilului într-o localitate din județul Gorj. Un italian căsătorit cu o româncă din comuna Plopșoru, tată a trei copii, a povestit pe rețelele de socializare ce experiență a avut cu primarul din localitate.
Italianul stabilit în România i-a sesizat edilului câteva nereguli de la scoala din satul Văleni, acolo unde învață unul dintre copiii săi, însă răspunsul primit l-a lăsat fără cuvinte.
”Mă numesc Pierpaolo Bianco, sunt cetățean italian cu 3 copii și locuim în România. Văzând enormele probleme care există în Plopșoru, unde locuiesc, am mers la primarul locului rugându-l să mă însoțească pentru a i le arata la școala unde fiul meu frecventează cursurile învățământului primar, pentru că aceste probleme ar putea provoca pagube fizice copiilor… Domnul Petre Grigorie, primarul, în loc sa asculte ceea ce vreau sa spun, mi-a spus așa: “Dacă nu îți place, întoarce-te înapoi în Italia.” Suntem în 2022 și suntem tot conduși de oameni care nu sunt capabili să țină un dialog sau să mențină o conversație fără a lua peste picior, e dezastruos!”, a scris acesta pe Facebook.
Pierpaolo Bianco spune că nu se va opri și va face tot posibilul să rezolve orice fel de problemă apărută, mai ales dacă este vorba de siguranța copiiilor.
”Am realizat câteva fotografii cu lucrurile ce cred eu că ar trebui schimbate la școala unde copii noștri își petrec aproape jumătate de zi! Voi continua să raportez diferitelor ministere situația care este, fără nici un stop politic. Duc copilul cu frica de a nu îl lua înapoi lovit”, a mai spus italianul pe rețeaua de socializare.
Cum a reacționat primarul
Însă, edilul din Plopșoru are o variantă diferită a problemei ridicate de către cetățeanul italian. Acesta susține că a fost destul de greu să se înțeleagă cu acesta pentru că nu cunoaște foarte bine limba română.
”Este vorba de un cetățean italian care s-a căsătorit cu o fată din satul Văleni și de ceva timp au venit în țară. A fost greu să mă înțeleg cu el. Din ce am înțeles de la el era nemulțumit de gardul din spatele școlii care era de plasă și erau niște piloni mai înalți. Zicea că acolo se pot lovi copiii, numai că la școală cei mici trebuie supravegheați de cadrele didactice și în plus de asta nu au ce să caute în spatele școlii pentru că locul de joacă este în fața unității de învățământ. Am tăiat pilonii și gata”, a declarat Petre Grigorie, primarul din Plopșoru, citat de presa locală.