Polițiști din Suceava, nevoiți să tragă cu ARMA ca să scape de hoții de lemne. „S-au apropiat amenințător cu obiecte contondente și ascuțite”
Polițiștii din Suceava au fost nevoiți să tragă focuri de armă pentru prinderea unor persoane suspecte de furt de arbori într-o pădure din zona Păltinoasa.
O persoană a fost împușcată în coapsă.
Sătenii au sărit în ajutorul… hoților
Potrivit IPJ Suceava, incidentele au avut loc vineri seara, 15 septembrie, când polițiștii din Gura Humorului au fost sesizați de către personalul silvic de la Ocolul Bucovina, din zona Păltinoasa, cu privire la faptul că în fondul forestier administrat se aud zgomote provenite de la drujbe.
Angajații ocolului silvic aveau suspiciunea unor tăieri ilegale de arbori.
La fața locului s-a deplasat un echipaj de serviciu, fiind solicitat și sprijinul unui echipaj de jandarmi.
„În urma deplasării în fondul forestier împreună cu pădurarul din cadrul ocolului silvic, au fost identificate mai multe cioate fără marcă și mai multe piese tăiate de material lemnos. Polițiștii au efectuat o pândă pentru identificarea autorilor infracțiunilor de tăiere ilegală și furt de arbori și la scurt timp și-au făcut apariția două persoane, cu două atelaje cu tracțiune animală, care au început să încarce materialul lemnos porționat”, arată Poliția Suceava.
Oamenii legii i-au interceptat pe cei doi bărbați care, în momentul legitimării, au devenit recalcitranți și au încercat să fugă. Unul dintre ei, un tână de 20 de ani, a fost imobilizat și încătușat, dar celălalt a reușit să fugă într-o zonă împădurită greu accesibilă.
La scurt timp, polițiștii au observat în zonă mai multe persoane care se deplasau dinspre satul Mironu către liziera pădurii. Oamenii aveau la ei obiecte contondente și ascuțit-înțepătoare, manifestându-se amenințător și agresiv verbal la adresa polițiștilor.
Polițiștii au solicitat echipaje de sprijin, dar până la sosirea întăririlor au trebuit să facă față amenințărilor locuitorilor din zonă, care cereau să fie eliberat tânărul încătușat.
„În acest context, doi bărbați din grupul de persoane s-au apropiat amenințător de polițiști cu obiecte contondente și ascuțit-înțepătoare, intenționând în mod clar să săvârșească o faptă de agresiune și să asigure scăparea persoanei aflate în custodia polițiștilor.
În momentul în care doi dintre bărbați s-au apropiat amenințător spre polițiști, aceștia i-au somat regulamentar, inclusiv prin executarea de focuri de avertisment în plan veritical. Ulterior, întrucât cei doi bărbați nu au încetat activitatea ostilă și puneau în pericol integritatea fizică a polițiștilor, dar și a personalului silvic și chiar a persoanei aflate în custodie, agenții au executat focuri de armă spre membrele inferioare ale agresorilor, moment în care aceștia s-au retras și au fugit în zona împădurită”, susține IPJ Suceava.
Între timp, în zonă au ajuns și ajutoarele cerute prin stație, astfel reușindu-se detensionarea situației.
Ce s-a întâmplat cu bărbatul împușcat
Ulterior, o femeie din anturajul agresorilor a sesizat prin 112 faptul că unul dintre bărbații implicați în incident, în vârstă de 40 ani, din satul Mironu, sângerează la nivelul unui picior, cel mai probabil ca urmare a rănirii cu un proiectil prin împușcare.
La adresa indicată, polițiștii, însoțiți de un echipaj medical, l-au identificat pe bărbatul împușcat, acestuia fiindu-i acordate îngrijiri de specialitate. Ambulanțierii au stabilit că prezintă o plagă împușcată la nivelul coapsei stângi și l-au transportat la Spitalul Județean Suceava, pentru acordare de îngrijiri medicale de specialitate. Bărbatul era stabil, conștient și cooperant.
În urma cercetărilor, pe lângă bărbatul de 20 de ani luat în custodie, a fost identificat și celălalt bărbat care a fugit inițial în fondul forestier, respectiv un tânăr, de 18 ani.
De asemenea, a fost identificată și cealaltă persoană care s-a manifestat amenințător la adresa polițiștilor, împreună cu bărbatul rănit prin împușcare, respectiv un bărbat de 42 de ani.
Cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tăiere ilegală și furt de arbori, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Gura Humorului.
De asemenea, s-a întocmit și înaintat unității de parchet competente documentanția necesară în vederea desfășurării de către procurorul de caz a cercetărilor cu privire la întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii de ultraj.