Prima pagină » Social » Povestea primei mașini Dacia produse în România. Cum arăta DACIA 1100, cu portbagaj în față și motor în spate, la volanul căreia s-a urcat CEAUȘESCU

Povestea primei mașini Dacia produse în România. Cum arăta DACIA 1100, cu portbagaj în față și motor în spate, la volanul căreia s-a urcat CEAUȘESCU

Prima Dacie produsă în România împlinește zilele acestea 56 de ani. Pornind de la imaginile de arhivă publicate pe platforma Fototeca online a comunismului românesc, reportajele televiziunii publice de la acea dată, dar și pe baza informațiilor furnizate de reprezentanții producătorului de automobile și a documentelor citate de publicații academice, Gândul a recreat contextul lansării primului model sub brandul Dacia, dar și soarta acestuia.

Pe 20 august 1968, Nicolae Ceaușescu tăia panglica inaugurală a Uzinei de Autoturisme din Piteşti – Colibași, azi Mioveni, și se urca la volanul primei mașini fabricate în România sub licența Renault, care a primit numele de Dacia 1100.

„Nicolae Ceauşescu la volanul primului autoturism Dacia 1100, cu prilejul vizitei de lucru a conducătorilor de partid şi de stat la Uzina de autoturisme Piteşti (20 august 1968)” este fotografia Fototeca online a comunismului românesc în care apare primul autoturism sub această marcă.

Istoria uzinei începe în anul 1943, în apropierea localității Colibași, situată la 12 kilomentri nord de Pitești, unde primele clădiri sunt destinate fabricației de motoare și de echipamente pentru avioanele produse la Uzina IAR de la Brașov. Unele construcții realizate din cărămidă, cu profil specific arhitecturii industriale din prima jumătate a secolului trecut, se regăsesc și în perimetrul actual al uzinei de la Mioveni, arată oficialii Dacia.

Potrivit informațiilor primite din partea reprezentanților Dacia, primele vehicule de preserie au fost fabricate în ziua de 3 august 1968, cu aproape trei săptămâni înaintea inaugurării Uzinei de Autoturisme Pitești, care a avut loc în data de 20 august, în prezența lui Nicolae Ceaușescu.

Primul vehicul de serie, cel în care este fotografiat Ceaușescu, i-a fost oferit acestuia drept cadou din partea colectivului de muncitori ai uzinei”, au spus reprezentanții Dacia, pentru Gândul.

Modelul Dacia 1100, primul fabricat la Uzina de Autoturisme Pitești, a fost produs între 1968 și începutul anului 1972, după licența modelului Renault R8, producția totală depășind cu puțin 37.000 de unități.

În tot acest interval, autovehiculul a fost produs în regim de asamblare de colecții CKD, respectiv cu componente importate din Franța și doar montate în România.

Din informațiile reprezentanților producătorului, Dacia oferită cadou lui Nicolae Ceaușescu se află în prezent în posesia asociației Automobil Club Român. În ciuda încercărilor repetate de a obține detalii din partea asociației privind actualul statut sau stare de funcționare, oficialii nu au răspuns solicitărilor Gândul.

„Noului născut al industriei noastre, un călduros și din inimă drum bun”

Momentul lansării nu putea să nu fie marcat prin reportaje elogioase ale televiziunii publice la adresa performanțelor industriei comuniste:

Start în proba de inteligență tehnică și creație: Pe șoselele țării a demarat triumfal, cu un an mai devreme decât se prevedea, primul autoturism românesc. O performanță scontată, cum se spune în termeni sportiv, în acord deplin cu atâtea alte dovezi de maturitate oferite de industria noastră. O uzină modernă, cu dotații tehnice de prim rang, un colectiv exemplar și priceput, în care fiecare al nouălea om e inginer.

Încă de la primele ediții, constructorii piteșteni de automobile și-au impus criterii maxime de exigență. Pe benzile de montaj se încheagă, într-o cadență de unul la 12 minute, autoturismul românesc Dacia 1100.

Iată câteva date din fișa lui personală: motor plasat în spate, portbagaj încăpător în față, 46 de cai putere, scaune rabatabile, consum de benzină 7 litri la suta de kilometri.

Performanță de perspectivă: un autoturism la fiecare 7 minute și o producție anuală de 40.000 de bucăți.

Noului născut al industriei nostre, un călduros și din inimă drum bun!”

Câți români aveau o mașină în 1965

Momentul lansării a fost unul major pentru industria românească și venea după ani de eforturi diplomatice pentru relansarea relațiilor economice ale României cu Franța și celelalte mari puteri occidentale, arată documentele istorice.

„La 6 septembrie 1966, președintele director general al Regiei Naționale a Uzinelor Renault, Pierre Dreyfus, semnează la București contractul prin care este acordată părții române licența de fabricație a modelului Renault 12. Începutul s-a făcut cu licența pentru montarea modelului Renault 8 Major, sub denumirea Dacia 1100. La 16 septembrie 1966, prin Hotărârea Consiliului de Miniștri, s-a stabilit amplasarea uzinei de autoturisme la Colibași, lângă Uzina de Piese Auto”, conform compendiului de Istoria Tehnicii și a Industriei Românești publicat de Academia Română.

La baza acordului încheiat în 1966 între producătorul Renault și statul român este intâlnirea dintre premierul român Ion Gheorghe Mauer și președintele Franței, Charles de Gaulle din 1964, cum scrie istoricul Petre Opriș.

„O delegaţie condusă de preşedintele Consiliului de Miniştri a efectuat o vizită în capitala Franţei (27-31 iulie 1964) şi Ion Gheorghe Maurer a fost primit la Palatul Élysée de premierul Georges Pompidou, apoi, pentru o oră, de preşedintele Charles de Gaulle, pentru a discuta despre posibilităţile de dezvoltare a relaţiilor politice, economice şi culturale dintre cele două state. Totodată, miniştrii de externe ai României şi Franţei au semnat un acord de colaborare ştiinţifică şi tehnică (Paris, 31 iulie 1964), care a stat apoi la baza acordului comercial româno-francez, de lungă durată (Bucureşti, februarie 1965) şi a procesului de negociere pentru realizarea în România a automobilelor Renault 8 şi Renault 12”, scrie istoricul, în articolul „Dezvoltarea industriei constructoare de vehicule și tractoare în România (1948-1989) (II)”, publicat pe platforma Arhivelor Naționale.

Imagini ale vizitei înaltului oficial comunist la Paris apar chiar în arhiva agenției internaționale de presă AP

După ce Nicolae Ceauşescu a aprobat fabricarea autoturismului Renault 12 în România, la Bucureşti a fost emisă Hotărârea nr. 2004 a Consiliului de Miniştri al Republicii Socialiste România (16 septembrie 1966), în care s-a menţionat numele firmei cu care urma să se coopereze, amplasamentul uzinei şi câte automobile trebuiau să se realizeze la Colibaşi: 55.000 de bucăţi anual, din care 11.000 erau autoutilitare derivate din autoturismul standard, scrie istoricul Petre Opriș.

Autorităţile de la Bucureşti nu au aprobat asamblarea în România a modelului Renault 16 deoarece efortul valutar pentru acel proiect era considerat mult prea mare faţă de posibilităţile din acel moment ale statului român. În schimb, s-a acceptat o altă variantă propusă de francezi: asimilarea în fabricaţie, în proporţie de 20%, de către industria românească, a părţilor componente ale modelului Renault 8 (Dacia 1100) şi asamblarea din piese importate, vopsirea caroseriilor, montajul general, recepţia şi livrarea de autoturisme Renault 8, în perioada 1968–1971.

Potrivit lui Petre Opriș, în semn de curtoazie, reprezentanţii firmei franceze i-au oferit familiei Ceauşescu și un Renault 16 TL, de culoare bej, model 1968. În momentul vânzării în cadrul unei licitaţii organizate în luna noiembrie 1996, la Braşov, cel de-al doilea autovehicul avea înregistraţi 30.174 de kilometri parcurşi. La licitaţie s-au înscris două persoane şi automobilul Renault 16 TL a fost adjudecat de pensionarul Ştefan Elefteri, pentru suma de 2.363 de dolari.

Potrivit informaţiilor existente într-un memorandum al CIA finalizat la 1 noiembrie 1967, privind „evoluţiile recente în producţia de automobile de pasageri din ţările comuniste europene”, citat de istoric într-una articol publicat în Contributors, analiştii americani au estimat atunci că în România erau înregistrate în 1965 doar 25.000 de automobile, iar numărul de persoane care reveneau unui autoturism era de 760 (pe ultimul loc din acea situaţie statistică). Pe poziţia imediat superioară se afla Bulgaria, cu 55.000 de automobile înmatriculate şi 150 de persoane care reveneau unui autoturism.

Aproape 60 de ani mai târziu și cu un alt regim, conform celor mai recente statistici ale Direcției Generale Permise de Conducere și Înmatriculări, parcul național are de peste 400 de ori mai multe vehicule. La sfârșitul primelor șase luni ale anului 2024, în Registrul național de evidență a permiselor de conducere și a vehiculelor înmatriculate sunt 8.759.052 deținători de permise de conducere și 10.566.656 de vehicule înmatriculate.


CITEȘTE ȘI:

Cum a făcut CEAUȘESCU probele cu primul tren de METROU. Dezvăluirile mecanicului care a condus cu dictatorii în cabină: ”Nu v-ați făcut treaba!”

Povestea necunoscută a metroului bucureștean, spusă de inginerul ales de Ceaușescu să-l construiască: „La Gara de Nord avem o altă stație dedesubt umplută cu pământ”

Concediu sub supraveghere în comunism. Cum îi SPIONA Securitatea pe românii și străinii care mergeau pe LITORAL

Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina Prundea a debutat în presa regională, la „Evenimentul ... vezi toate articolele