Premierul Nicolae Ciucă a ajuns la spital. „Să dovedim umanitate și, prin gesturi simple și firești, să salvăm vieți!”
Premierul Nicolae Ciucă a mers, miercuri dimineața, la Centrul de Transfuzie sanguină al Spitalului Universitar de Urgență Militar Central „Dr.Carol Davila”, unde a donat sânge.
Premierul a donat sânge, înainte de ședința Executivului, potrivit unei postări pe contul de Facebook al Guvernului.
„Știu că este mare nevoie de sânge pentru cei aflați în suferință. Este nevoie să înțelegem că acest gest de omenie, pe care îl putem face în fiecare zi, salvează vieți și aduce alinare. Să dovedim umanitate și, prin gesturi simple și firești, să salvăm vieți!”, a declarat premierul, conform sursei citate.
14 motive să donezi sânge
Într-un material publicat pe pagina de Spitalului Universitar de Urgență Militar Central „Dr.Carol Davila” sunt centralizate 14 motive pentru a dona sânge:
- Donezi devii mai sănătos
Imediat după ce se donează sânge, organismul uman încearcă să refacă stocul de celule sanguine pierdute. Acest lucru determină producția de celule noi care nu fac decât să îmbunătățească starea de sănătate a donatorului. În aproximativ o ora se ajunge la volumul circulant pretransfuzional iar în 2 săptămâni se reface complet componenta celulară donată.
- Donezi și arăți mai bine
Este recomandat persoanelor supraponderale să doneze sânge. Donarea regulată de sânge ajută la scăderea în greutate și determină arderea a aproximativ 650 de calorii la o donare. Totuși nu trebuie să o considerăm ca o metodă de slăbit.
- Donezi și ai analize gratuite
Fiecare donator trebuie sa completeze un chestionar, după care trece printr-un interviu și printr-un control medical ce implică o evaluare a stării curente de sănătate și un pachet standard de analize. Un exemplu sunt testele pentru boli infecțioase printre care: hepatita B și hepatita C, HIV, HTLV, sifilis. Toate acestea sunt gratuite.
- Donezi și previi hemocromatoza
Hemocromatoza cunoscută și ca „diabetul bronzant” este o afecțiune genetică sau dobândită, determinată de acumularea fierului în organism, la valori de peste 30 µmol/L. Acumularea are loc progresiv și se manifestă după varsta de 40 de ani. Detectarea timpurie a acestei afectiuni împiedica apariția complicațiilor și le oferă celor afectați posibilitatea unei vieți normale. Donarea de sânge ajută atat la reducerea supraîncărcării cu fier în organism, cat și la prevenirea hemocromatozei sau a diagnosticarii ei.
- Donezi și reduci îmbătrânirea
În timp ce se donează sânge, scade nivelul de stres din organism. Stresul este unul dintre motivele care determină îmbătrânirea prematură. Donarea de sânge ajută la reducerea stresului atât asupra minții și corpului, prin reducerea nivelului din sânge a cortizolului și a altor hormoni de stres, cât și prin scăderea concentrației plasmatice a fierului.
- Donezi și previi un infarct
Există studii încă din anii ’90 care arată că donarea de sânge determină o scădere a riscului evenimentelor cardiace. Într-un studiu, publicat de Jurnalul American de Epidemiologie, cercetătorii finlandezi au descoperit, pe un eșantion de 2.682 de bărbați, care au donat sânge, cel puțin o dată pe an, că acestia au avut un risc de atac de cord mai scăzut cu 88%, decât cei care nu au donat.
- Donezi și previi un AVC (accident vascular cerebral)
Donarea de sânge nu reduce doar riscul atacurilor de inimă dar și pe cel al accidentelor vasculare cerebrale. Într-un studiu, publicat in Jurnalul Asociației Medicale Americane (JAMA), cercetătorii au observat că subiecții care au donat sânge, la un interval de șase luni, au avut mai puține infarcte miocardice si accidente vasculare cerebrale, comparativ cu cei care nu au donat.
- Donezi și scazi riscul de cancer
Cancerul este cea mai de temuta maladie a secolului. Donarea de sânge ajută la scăderea riscului de cancer prin echilibrare nivelului de fier din sânge. Se pare că fierul amplifică efectul negativ al radicalilor liberi din organism și a fost asociat cu dezvoltare cancerului și cu îmbătrânirea.
- Donezi și te vindeci
Corpul, in încercarea lui de adaptare generat de pierderea de celule roșii donate, produce și alte substanțe și celule care ajută, de asemenea, la accelerarea procesului de vindecare a plagilor.
- Donezi și scazi colesterolul
Studiile au arătat că donatorii de sânge, prezintă valori scăzute ale colesterolului total și ale lipoproteinelor cu densitate scăzută (LDL), comparativ cu cei care nu donează.
Donezi și trăiești mai mult
S-a dovedit, prin studii de specialitate, ca persoanele care se implică în proiecte altruiste, trăiesc o viață mai frumoasa, implinita si chiar mai lungă. Donarea de sânge este o acțiune altruistă, astfel încât nu numai că salvezi viețile altora, dar te ajută să trăiești mai mult și mai sănătos.
- Donezi și îți îmbunătățești starea de spirit
În afară de toate avantajele pe care le obținem prin donarea de sânge, intervine si confortul psihologic generat de sentimentul ca am acordat un ajutor celor care au mare nevoie de sanatate. Uneori, cel aflat în nevoie este chiar o rudă, un prieten sau un coleg.
- Donezi pentru a avea în caz de nevoie
Nu există o metodă de fabricare a sângelui. Singura modalitate de a colecta sânge este de la cei care doresc să doneze. Sângele pe care îl dăruim este stocat la centru de donare și utilizat în viitor când este necesar. Sunt adăugate substanțe chimice pentru păstrarea pe o perioadă mai lungă de timp și folosirea în viitor când este necesar.
- Donezi și salvezi vieți
De fiecare dată când dăm o unitate de sânge, ajutăm la salvarea a trei vieți, așa că donand de patru ori pe an, 12 oameni vor beneficia de o sansa la viata. Nu trebuie să fim super-eroi din filme pentru a veni in ajutorul cuiva, un simplu act de donare de sânge poate salva vieți!