Primar din Cluj, exemplu pentru toți edilii din România. A pus mâna pe lopată și a curățat singur drumul comunal – FOTO
Un primar dintr-o localitate clujeană a dat un exemplu pentru toți edilii care se plâng că n-au cu ce și nici cu cine.
Când vrei, fă, nu aștepta, pare motto-ul după care s-a ghidat primarul clujean de la Ceaunu Mare.
Și Arnold Schwarzenegger a procedat la fel
Edilul Virgil Păcurar a lăsat deoparte jena și ifosele de primar, a pus mâna pe lopată și de unul singur a curățat drumul comunal. Un utilaj agricol ce lucrase chiar în grădina casei primarului a lăsat în urma sa mizerie la ieșirea de pe proprietate, astfel că Virgil Păcurar a curățat de unul singur drumul.
Unii consăteni l-au filmat pe edil și au urcat imaginile pe social media, iar cei mai mulți chiar l-au felicitat, scrie stiridecluj.ro.
Într-un mod similar a acționat și Arnold Schwarzenegger. La 75 de ani, vedeta de la Hollywood a astupat o groapă care apăruse pe o stradă din cartierul în care locuiește și a filmat momentul, postându-l pe rețelele de socializare.
Deranjat de lipsa de implicare a comunității, dar și de nepăsarea autorităților locale, Arnold Schwarzenegger a trecut la munca de jos.
Fost guvernator al statului California, el a transmis următorul mesaj – nu te plânge, acționează, nu aștepta, fă tu! Astfel, cum autoritățile au tot întârziat să astupe groapa, actorul de la Hollywood și-a făcut propria echipă și a reparat el drumul.
Citește AICI mai multe despre cum a reparat singur un drum Arnold Schwarzenegger.