PROPUNERE. 10% la salariu, în luna aprilie, pentru profesori. Despre ce bani este vorba

Publicat: 06 04. 2023, 08:19

O anumită categorie de angajați ar urma să primească mai mulți bani la salariul din luna aprilie. Românii făcuți fericiți înainte de Paște sunt profesorii, ale căror lefuri vor crește.

Ei vor încasa, în aprilie, un plus de 10% la salariu.

Banii sunt, de fapt, restanțe din perioada 2017-2021

Surse bine informate au declarat pentru edupedu.ro că profesorii ar putea primi în aprilie banii pentru a doua tranșă a diferențelor salariale din perioada 2017-2021. „Cadoul” ar avea legătură cu aplicarea prevederilor Ordonanței de Urgență nr. 48 din 14 aprilie 2022. Astfel, dacă lucrurile stau întocmai, profesorii vor luna aceasta cu 10% mai mult la salariu.

În plus, aceleași surse transmit că tot în aprilie se vor achita și sentințele judecătorești (acolo unde mai sunt restanțe neachitate), dar și dobânzile, unde este cazul.

Modalitatea în care se face plata diferențelor salariale cuvenite personalului didactic din învățământul de stat pentru perioada 1 iulie 2017 – 31 august 2021 este stabilită prin Ordonanța de Urgență nr. 48, din 14 aprilie 2022. Proiectul de OUG a fost elaborat după negocierile dintre Guvern și reprezentanții profesorilor, impuse de victoria sindicatelor în instanță, care au obținut plata diferențelor salariale.

Sumele necesare acordării diferențelor de drepturi salariale stabilite se plătesc eșalonat, pe o perioadă de 5 ani, de la data intrării în vigoare a Ordonanței de urgență, după cum urmează:

  • în primul an calendaristic de la data intrării în vigoare a OUG se plătește 5% din valoarea diferențelor salariale;
  • în al doilea an calendaristic, se plătește 10% din valoarea diferențelor salariale;
  • în al treilea an calendaristic, 25% din valoarea diferențelor salariale;
  • în al patrulea an calendaristic, 25% din valoarea diferențelor salariale;
  • în al cincilea an calendaristic, 35% din valoarea diferențelor salariale.

Conform ordonanței de urgență de mai sus, plata sumelor se face anual, într-o singură tranșă, până la data de 30 iunie.

Totodată, în luna aprilie, angajații din sistemul public de învățământ își vor primi salariile mai devreme, la 11 aprilie, potrivit unui ordin publicat în Monitorul Oficial. Ziua de salariu pentru profesori și angajații din Educație a fost modificată ca să nu se suprapună cu Vinerea Mare.