Prima pagină » Social » Proxenet la 20 de ani, REȚINUT în Galați. Femeia pe care o exploata s-a sinucis

Proxenet la 20 de ani, REȚINUT în Galați. Femeia pe care o exploata s-a sinucis

Proxenet la 20 de ani, REȚINUT în Galați. Femeia pe care o exploata s-a sinucis
Proxenet la 20 de ani, reținut în Galați

Un tânăr în vârstă de 20 de ani a fost arestat preventiv pentru trafic de persoane şi deţinere de droguri de risc pentru consum propriu.

Femeia pe care acesta o exploata sexual s-a sinucis, anunță anchetatorii.

Metoda „loverboy”, folosită și în acest caz

Potrivit DIICOT, în cauză s-a reţinut că, în perioada cuprinsă între toamna anului 2021 şi aprilie 2022, persoana bănuită ar fi recrutat o tânără, în vederea exploatării sexuale, prin inducere în eroare (utilizând metoda „loverboy”).

De asemenea, în perioada aprilie – iunie 2022, persoana bănuită ar fi exploatat persoana vătămată, pe care ar fi obligat-o să practice prostituţia în ţară (în Bucureşti şi Cluj-Napoca) şi în străinătate (Germania) și şi-ar fi însuşit cvasitotalitatea sumelor de bani obţinute de aceasta din practicarea prostituţiei. Totodată, pe fondul exploatării sexuale, persoana vătămată s-ar fi sinucis, la data de 25 iunie 2022, prin precipitarea de la fereastra unui apartament situat la etajul 5 al unui bloc de locuinţe din municipiul Bucureşti, apartament unde aceasta ar fi întreţinut relaţii sexuale contra cost”, precizează sursa citată.

Inculpatul a părăsit teritoriul României după decesul persoanei vătămate, revenind în ţară în luna martie a acestui an. Cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate în locuinţa inculpatului a fost descoperită şi ridicată cantitatea de 9 grame de canabis.

Bărbatul a fost reţinut, iar judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Galaţi a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile.

Autor
Marius Olaru este un jurnalist cu experienta, care a debutat in presa scrisa din Romania in anul 2000. De-a lungul carierei, a colaborat cu mai multe publicatii, atat din presa scrisa, cat si online, ... vezi toate articolele

Citește și