Povestea pensionarului care se luptă cu RECHINII IMOBILIARI. Refuză să își vândă casa chiar și după ce l-au înconjurat cu un parc industrial
Un pensionar a devenit erou într-o poveste despre rezistență, ambiție și bun simț. La 77 de ani, se luptă cu rechinii imobiliari care vor să alunge de pe proprietatea sa.
Și asta fiindcă dezvoltatorii ridică în zonă un parc industrial, iar casa bătrânului e singura clădire care încă mai stă în picioare și… le stă în cale constructorilor.
„Tot ce vreau este un pic de respect și puțină liniște”
Britanicul Peter Ambler are o poveste care seamănă izbitor de mult cu cea a pensionarei Edith Macefield, sursa de inspirație pentru filmul de animație „Up”, după cum remarcă jurnaliștii Daily Mail.
Peter a rămas ultimul locuitor din zona în care se ridică parcul industrial, dar chiar și așa el nu se lasă dus de pe proprietate și spune că nu poate fi forțat să plece. Aproape că nu mai acces, fiind practic înconjurat de acest proiect gigantic pentru care s-au pus la bătaie 300 de milioane de lire sterline.
Într-un dialog cu jurnaliștii Daily Mail, el se plânge de gălăgia muncitorilor și piedicile care i se pun. Viața lui aproape a devenit un calvar, dar Peter rezistă cu stoicism și nu vrea să se dea bătut în această „bătălie” cu zgomotul produs de betoniere, excavatoare și ciocane pneumatice.
„Vor să plec… Au pus o poartă lângă una dintre unitățile mari vizavi de casa mea și se vede direct în dormitorul la mine. Am avut liniște ani de zile, până recent. Nu vreau toată această agitație. Tot ce vreau este să se țină cont de drepturile mele: un pic de respect, acces și puțină liniște (…) Nu mă duc nicăieri! Am cumpărat această casă pentru a trăi în pace, pentru a nu fi deranjat”, spune bătrânul.
„Mi-au oferit și bani să mă mut, aproximativ 60.000 de lire, dar nu vreau. Nu am ce face cu banii. Banii nu cumpără fericirea. Și, în zilele noastre, abia poți cumpăra o toaletă cu suma asta!” – Peter Ambler, pensionarul care se luptă cu rechinii imobiliari.
În jurul casei lui Peter Ambler se construiește un imens parc industrial, care va fi centru de producție și distribuție a alimentelor. Întreaga zonă trebuie să aducă un impuls economic masiv pentru regiune, cu până la 4500 de noi locuri de muncă pentru comunitatea locală.
Și el antreprenor (a deținut o firmă de distribuție de anvelope), Peter este azi un pensionar care trăiește „o viață simplă”. Hrănește păsările care-i vizitează grădina și lasă mâncare și pentru bursucii și vulpile ce se adună pe un teren liber din spatele casei.